„Cartea Junglei” cu Daniel Buzdugan și Mihai Morar

Știați că melodia originală din Cartea Junglei, I wanna be like you, nu trebuia să fie interpretată de către Louis Prima? Cea mai bună voce pentru acest gen de muzică din acele vremuri era Louis Armstrong și era chiar favorit să aibă glasul lui King Louie în animația originală din 1967, însă această idee nu a fost una inspirată. Știți și de ce? Fiindcă ar fi stârnit controverse imense faptul de a pune un artist de culoare să interpreteze rolul unui urangutan de Borneo.

Ei bine, în România anului 2016 (2016, da?), mi-a fost dat să-i ascult pe Daniel Buzdugan și pe Mihai Morar la Radio ZU, în dimineața de 26 mai. Părea să urmeze o zi obișnuită, dar lucrurile au luat o întorsătură de 180 de grade, când cei doi așa ziși moderatori ai emisiunii, au adus în discuție la matinalul lor, Morning Zu, amicalul de fotbal dintre România și reprezentativa Republicii Democrate Congo.

Inițial, nu păream interesat de ce anume îndrugesc cei doi, asta până când mi s-a părut că i-am auzit spunând de maimuțe. Abia atunci am devenit mai atent, așa că mi-am ciulit urechile fiindcă eu credeam că nu auzeam bine. Am rămas pur și simplu șocat și nici măcar nu știam cum să reacționez când am ascultat mai departe. Nici măcar nu am putut să râd la așa zisele „glume” răsuflate din partea lor. E inadmisibil ca după atâția ani în care marile puteri ale lumii au luptat împotriva rasismului, să ascultăm așa ceva la radio. Mă întreb ce poate să învețe un copil care a ascultat emisiunea din acea dimineață. Toată povestea a avut loc aproximativ între 7:30 și 7:45. Prin urmare, un copil care se pregătea să plece la grădiniță sau la școală putea să învețe de acolo că africanii sunt niște maimuțe. Urangutani. Macaci. Cimpanzei. Gorilieni. Și toate acestea fiindcă ei au culoarea pielii diferită față de a noastră. Foarte amuzant, nu?

Să nu mai vorbesc de faptul că cei doi sunt atât de proști încât nici măcar nu știu că puma și jaguarul nu se găsesc în Africa, ci în cele două Americi. Atât de proști încât majoritatea glumelor pe care le dau pe post sunt de fapt copiate de pe net. De altfel, au fost dați în judecată pentru asta. Bloggerul Groparu are un proces cu ei fiindcă cei doi măscărici i-au preluat un articol întreg și l-au dat pe post, pretinzând că de fapt l-au inventat ei.

Mihai Morar și Daniel Buzdugan, niște rasiști

Mihai Morar și Daniel Buzdugan, niște rasiști

Morar și Buzdugan nu sunt la prima abatere nici cu CNA. Au mai fost amendați în nenumărate rânduri. Mai mult decât atât, o situație similară a avut loc exact acum un an (27 mai 2015), când Ovi Sîrb a sesizat CNA pentru faptul că cei doi ziceau la radio „începu la a mea”, astfel încât cei doi să pară mai amuzanți. S-au ales cu o amendă de 10.000 lei. Mă întreb două lucruri: ce vor mai zice la radio anul viitor la sfârșitul lui mai? Asta dacă vor mai fi la radio. În mod normal, trebuiau să demisioneze în secunda doi, după episodul de acum câteva zile. Mă mai întreb și ce fel de amendă vor primi de această dată, având în vedere că derapajul de acum cred că e de sute de ori mai grav decât o simplă alăturare de cuvinte precum „începu la a mea”.

Cum am ajuns să fac reclamație la CNA împotriva Radio ZU

Trecând peste detaliile de mai sus, am să vă povestesc pe scurt, cum am ajuns să fac reclamație la CNA împotriva lui Buzdugan și a lui Morar și de ce scriu despre asta. În drum spre serviciu, dimineața, i-am ascultat pe cei doi. Așa cum am spus, eram șocat de comentariile lor. Am ajuns la birou, m-am gândit vreo jumătate de oră dacă să sesizez Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) în legătură cu derapajul celor doi. M-am decis să fac asta, având în vedere că e un formular relativ simplu de completat online.

Morar și Buzdugan, o zdreanță și un manelist (Ombladon)

Morar și Buzdugan, o zdreanță și un manelist (Ombladon)

Cum s-a viralizat toată treaba pe „net”

Zis și făcut, am postat și pe Facebook despre isprava celor doi, însă m-am gândit că nu va avea un reach suficient de puternic la public. Am găsit, însă, o soluție. Am postat pe Roddit (așa ne place nouă să poreclim Reddit România) despre ce au spus cei doi în direct, la radio. Unii m-au crezut pe cuvânt și au făcut și ei nenumărate sesizări la CNA, chiar dacă încă nu exista nici măcar vreo înregistrare audio pe net. Alții credeau că eu exagerez și că nu au făcut nimic grav. Ei bine, a doua zi, un utilizator Reddit a adăugat și dovada, exact cu bucata din emisiune care ne interesează pe noi, iar majoritatea au observat că e mai grav decât se așteptau. Să fiu sincer, am rămas surprins de toată demonstrația civică a majorității de pe Reddit.

Imediat după ce s-a obținut dovada, am postat-o și eu pe Facebook, să vadă lumea că nu am exagerat deloc și că reclamația la CNA a fost una meritată. Puteți să o ascultați aici:

Aceasta a devenit imediat virală deoarece a fost preluată și de către Vali Petcu, cel mai citit blogger din România, după părerea mea. În zilele următoare am mai postat pe contul personal diferite articole de prin presă în legătură cu cei doi. Cu cât mai multe se scriu, cu atât mai bine. Lumea trebuie să afle la cât de mult îi duce mintea pe cei doi.

Ce a urmat?

Am luat legătura chiar și cu câțiva artiști români de culoare. Unii dintre ei deja au scris despre asta, alții se gândesc să sesizeze autoritățile, unii înca nu au răspuns. Voi lăsa aici ce a scris Julie Mayaya, câștigătoarea Vocea României din 2012, de asemenea postarea cântărețului pop Kamara Ghedi de la Alb-Negru și părerea artistului reggae, Johnny King:

Prin urmare, aș dori să îi întreb pe cei doi măscărici următoarea chestie: vă place ce ați făcut, mucoșilor?

OK, când aflăm decizia CNA?

Spre surprinderea mea, CNA a dat azi un comunicat și se pare că următoarea ședință publică are loc în data de 1 iunie 2016. În mod normal, trebuia să aibă loc marți, dar va fi abia miercuri, deci va trebui să fim cu „ochii în patru”, fiindcă eu cred că sunt șanse destul de mari să se ia o decizie în acest sens încă atunci, având în vedere că această întâmplare nefericită a fost destul de mediatizată.

Am să scriu miercuri probabil o nouă postare, mai spre seară, după ce aflăm ce ne comunică CNA. În aceeași postare am de gând să centralizez toate articolele (sper să nu omit pe nimeni) care s-au postat prin presă și prin blogosferă, în legătură cu acest subiect. Așadar, băgați mare, dacă vreți să apăreți și voi în următorul articol. 😉

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *