Nu mă interesează Sabina Elena, răsfățata de 14-15 ani

Nu mai vreau să văd poze cu Sabina Elena pe Facebook, nu mă interesează ce zice, nu mă interesează că urăște maghiarii (hei, de fapt stai, prima dată a declarat că îi urăște și apoi a spus că de fapt maghiarii o urăsc pe ea). Pur și simplu nu mă interesează de răsfățata asta care nu are cei 7 ani de acasă.

Indiferent că ai 14-15 ani, ai declarat că urăști un popor întreg, ceea ce înseamnă că nu ai primit o educație bună de la părinți. Indiferent că ai 14-15 ani, ai strâns peste 50 de mii de persoane care să îți dea LIKE pe Facebook, chiar dacă ai mințit că de 1 Decembrie ungurii din școala ta au huiduit Imnul de Stat. Unu la mână: 1 Decembrie e întotdeauna zi liberă. Doi la mână: 1 Decembrie 2012 a căzut pe zi de sâmbătă.

Sabina Elena

Trăiesc într-o țară de „revoluționari” cu creierele spălate de o copilă care s-a trezit să trolleze de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni! Iar voi, revoluționarilor, ați ajuns să luați citate din Putin ca să vă apărați opiniile voastre penibile. Păi voi chiar sunteți dobitoci?! Nu v-ați săturat de perioada 1945-1989, când ați văzut cum e cu Mother Russia? Vreți să vă întoarceți la acele vremuri de îl pupați pe Putin în fund? Pe cine urmează să îl idolatrizați? Pe Hitler? Să vă dau un hint? Puteți să vă inspirați și de la el și să spuneți că „maghiarii sunt o nație inferioară românilor. România über alles!”, așa cum, în opinia lui Adolf, evreii au fost o rasă inferioară nemților. 😉

Sunt din Satu Mare. Cunosc limba maghiară. Nu știu să o scriu corect gramatical, dar mă descurc când vorbesc. N-am nimic cu ungurii, ba chiar majoritatea de acolo sunt oameni OK și sunt și ei dezinteresați de tot scandalul ăsta ultra mediatizat. Nu sunt un mare naționalist și/sau patriot și asta fiindcă nu are rost să duc chestia asta la extrem cum fac cei 50000 de cretini. Un alt motiv ar putea fi faptul că nu prea îmi pasă. Nu cred că există popoare care să nu aibă dobitoci. Decât să te uiți la tine și să încerci să te autodepășești, mai bine urli în gura mare să iasă ungurii din Ardeal fiindcă nu te simți tu bine, românule din Vaslui (doar un exemplu de județ din afara Ardealului, luat la întâmplare).

P.S. Și mai lăsați-mă că nu puteți să vă cumpărați o pâine în Harghita sau Covasna, pentru că astea sunt doar niște legende. Am multe cunoștințe care au făcut experimentul și au reușit să cumpere o pâine, deci nu vă faceți griji, că se poate supraviețui.

UPDATE: Așa cum am promis, am scris un nou articol, ce conține lămuriri cu privire la această postare. Ca „bonus”, vă invit să citiți și asta.

231 thoughts on “Nu mă interesează Sabina Elena, răsfățata de 14-15 ani

  1. ACEST FILM NU E FICTIUNE, sunt romani uitati de noi cei care suntem patrioti sau mai putin patrioti, extremisti sau mai putin extremisti, oameni uitati de indiferenta noastra si a politicienilor. Am citit aici fel de fel de comentarii , oameni indiferenti care spun ca ca ce a facut fetita asta e un “nonsens”,(cunosc oare adevarul?), oameni care se dau mari patrioti insa pe care ii astept la fel de vehementi si fata de clasa politica ,care in ceasul al 12-lea ar trebui sa se trezeasca si sa ii vedem in mijlocul cetatenilor romani (indiferent de etnie) sa le rezolve problemele , NU UNGARIA TREBUIE SA REZOLVE PROBLEMELE CETATENILOR ROMANI DIN HARGHITA;COVASNA;MURES
    Urmariti cu atentie acest film , e doar o parte din adevarul de acolo , fie ca o credeti sau nu pe SABINA , si cereti politicianului pe care la-ti votat sa faca dreptate ROMANIEI:
    http://www.youtube.com/watch?v=vb-0zJiiBMk

    1. Draga Tinu eu locuiersc in Harghita printre unguri si inca sunt aici, nu m-au mancat nu mi-au spart geamurile, nu m-au scuipat si nu m-au injurat.Asa ca toti care nu stiu ce este de fapt sa-si tina gura.reactia Sabinei este foarte extremista si daca nu-i place pe aceste meleaguri sa se duca inapoi de unde a venit.

      1. Iti dau dreptate Ana .Sunt foarte curios daca aceasta mare ” patrioata ” la 15 ani,a purtat sau nu bentita tricolora si de ziua de 1 Decembrie.Eu zic ca ,daca nu a fost obligatoriu prin scoala , ea nici nu a participat la aceasta serbare nationala. Dupa parerea mea ,toata aceasta tarasenie a fost pus la punct de parintii ei ,ea la 15 ani ,nu prea cred ca isi da seama la modul real ce inseamna patriotism.Eu ii condamn pe parintii ei,pentru ca au pus-o la ” inaintare ” in toata aceasta tarasenie ,aspect psihologic care ar putea avea urmari multa vreme.Amin !!!

      2. Ana dar de ce nu se duc ei de unde au venit inainte sa inceapa sa isi ceara tot felul de drepturi absurde, poate nu stii cum sunt tratati romanii in alte tari avem exemplele romanilor din Serbia, Ucraina si Bulgaria,care se afla acolo pentru ca alea chiar au fost teritorii romanesti, cat crezi ca mai dureaza pana o sa se sature romanii adevarati de batjocura la care sunt supusi ?

    2. Mai Tinu, in ce secol traiesti? Exista sute de moduri, surse, sa inveti o limba. Oamenii astia nu vor sa o invete; prostia lor, delasare si nesimtirea ii impiedica. La urne stiu sa se inghesuie cand e scrutin, (si asta este valabil pentru toti minoritarii) dar atunci nu stiu ca un cetatean al acestei tari nu are numai drepturi (ca dreptul la vot) ci si obligatii ca: sa cunoasca si sa respecte constitutia, imnul , drapelul , si insemnele statului; sa cunoasca limba si istoria tarii…
      Daca i-am pune sa mai dea examen pentru obtinerea cetateniei, asa cum face orice strain care doreste sa devina cetatean roman, cred ca intre 5 si cel mai mult 10 % ar obtine cetatenia. Restul ce ar face? Ca nici in Ungaria nu sunt primiti.

        1. Toti. Dar prieteneste iti spun ca e impropriu , sa testezi un element.. cum este de ex. apa sa dovedesti ca e apa si intruneste proprietatile apei , si nu dovedesti decat o mediocritate in care este afundat creierul tau ca cercetator. Asa si cu noi, suntem romani si gata. In schimb1 ungurul care vine si spune ca intruneste creintele pentru a deveni roman trebuie sa dovedeasca.

          1. @ Un Roman

            Confuzi un lucru foarte important. Ungurii din Romania nu sunt straini 🙂 Sunt cetateni cu aceiasi drepturi ca si ceilalti cetateni, orice etnie sa fie.

            Este o diferenta mare intre a fi de etnie romana sau a fi de cetatenie romana. Primul este tot cea ce insemna apartenenta de o cultura, limba, traditie, iar a doua tot cea ce inseamna drepturile si obligatiile de a fi cetatean al Romaniei.

            Un exemplu mai actual: Tu esti cetatean european, dar ca si nationalitate esti roman, nu esti de nationalitate europeana.

            Tot asa si cu ungurii, sunt cetateni romani, aici traiesc, aici lucreaza, aici platesc impozitele, fac parte din Romania.

          2. Portocala mica, eu sunt ROMAN. Stramosii mei nu au dobandit aceast statut precum ungurii cu cetatenie romana. Stiu foarte bine si nu am nevoie de lectile tale, cu toate ca iti multumesc pentru intentie. Unui ungur cu cetatenie romana i se poate lua cetatenia romana, dar el ramane tot ungur. Mie mi se poate lua cetatenia romana dar raman tot roman dupa etnie.

          3. Un Roman
            da stramosii tai nu au fost cetateni maghiari (sau austro-ungari)? au vorbit ei fluent maghiara si germana? m-as mira

      1. :))))))))))) haaaaaaide, o istorie de nici de 100 de ani nu se invata atat de greu, de fapt sunt sigur ca o dupa amiaza ar fi de ajuns

        1. Sunt dovezi arheologice sau/si manuscrise ale altor popoare mai vechi care dovedesc existenta noastra pe aceste meleaguri, pe cand voi nu va formati ca natie.

          1. =))))))))) eu vorbeam de istoria romaniei,care intr-adevar e mai veche de 100 de ani,greseala mea,fiindca romania s-a format undeva pe la sfarsitul secolului al XIX-lea,ca o natie. dovezile arhelogice vorbesc despre romani? din cate am citit eu vorbesc despre triburile care mai tarziu au facut mix cu romanii, grecii si slavi si turci si bulgari si mai de toate care au decis sa treaca prin regiune.

          2. asa ceva din pacate nu exista, a fost creat de comunisti.
            gandeste-te un pic: romanii au ocupat 12% din teritoriul si 15% din populatia daciei. restul de 85% au invatat latina asa numai ca sa se faca romani? cand probabil cei care locuiau la mai mult de 100 de km de granita nu au vazut in viata lor un roman?
            cand romanii s-au retras din dacia, cine a ramas? pentru ca tot cine conta s-a retras de teama sa nu fie omorati. deci elita s-a retras, a ramas numai mizeria, si vrei sa zici ca natiunea romana s-a format din mizeria care nu a trebuit romei?
            sa fim seriosi si sa nu credem povestile acestea despre daco-romani

        2. mda…Vlad Tepes si Stefan cel Mare, sau Mihai Viteazu banuieisc ca au trait in secolo XIX, Basarab I, Decebal. Burebista erau unguri, nu….adica nah, pt tine fac un efort si le zic la toti Bacy, sa fie unguri :))

          1. unde ai citit tu de tepes sau cel mare sau de restul in cea ce am scris?sau ca erau unguri?nu pune vorbe in gura mea.era vorba de istoria romaniei,iar daca romania s-a format in sec XIX atuncia istoria romaniei o putem invata usor si repede:)))) no problemo

          2. Pana una lata, scrieti ce vreti, dar si romanii au primit cetatenie ungara, fara sa stie nici macar imnul ungariei, sanu mai vorbim si de cetatenie germana,italiana, etc. Si daca vorbim de istorie si va dati asa atotstiutori, de ce picati bacul dragelor? sa vorbesti despre istorie inseamna ca stii la nota 10., nu? hai sa fim seriosi…,si mai bine ne-am concentra asupra vietii noastre a fiecaruia, caci imediat nu are poporul ce manca, locuri de munca nu sunt, intelegere nu este,ce asteaptaa pe copii? razbunarea pe unguri ca au mancat painea lor? nu cred, desi traiesc intre romani, nimic nu este adevarat ce se difuzeaza pe posturile tv, aici pe meleagurilenoastre bate inca vantul numit> LINISTE SI PACE.
            Mai bine mergeti la biserica si in timpul pe care pierdeti pe prostiile astea spuneti o rugaciune, pentru TOTI, ca maine sa ne fie mai bine. Asta ar trebui sa ne intereseze.

        3. app, daca voi erati de mai demult aici cum de nu sunteti mai multi ca romanii? si de ce sunteti asezati strategic in judetele de granita Harghita si Covasna unde impreuna cu Sasi din brasov aparati euroap catolica?…ati fost deportati pe aceste meleaguri in secolul 12, faceati parte din avangarda armatei ungare insa nu sunteti de origine ungara, posibil huni sau bulgari de pe volga…si da, stiu ca volga e in rusia…si da voi ati fost acolo inaintea romanilor, pt ca da, conceptul de roman nu exista, era transilvania, moldova si muntenia, nu romania….problema era ca cele 3 nationalitati Transilvaneni, Moldoveni si Munteni faceau parte din neamul tracilod, iar aceste teritorii au fost defapt dacia….voi ati venit intr-o perioada cand cele 3 principate erau dezbinate, si cand s-au unit v-au prins la mijloc …asta nu e pamantul vostru dintotdeauna, ati fost adusi aici ca graniceri…eu consider ca meritati sa locuiti acolo, si va meritati pamanturile ce le aveti…oricum, a trecut mult timp si nu mai conteaza…dar de ce nu sunteti civilizati? autonomia nu o sa se intample niciodata, asa ca calmativa si fiti europeni…

          1. nu(mai) suntem multi din doua cauze: multi au evadat si multi moldoveni au fost adusi in timpul comunismului.
            ca sa clarific pentru tine secuii au facut parte din ‘avangarda armatei ungare’ in rol de protectori a granitei de armata otomana.iti mai amintesti de ei?au stat o vreme pe capul vostru.’deportarea’ s-a facut in secolul 9,pe vremea cand se forma ungaria.tare curios sunt unde ai citit tu ca secui sunt bulgari de volga:)))))) oricum poti sa fi sigur ca meritam pamanturile ca stramosiilor nostrii a scurs sangele sa o apere.
            inca un lucru dacia si dacii n-au fost romani frate asa ca transilvania nu era pamantul romanilor ca nici nu exista termenul roman inaintea de sec XVIII.si sigur nationalitatiile din transilvania,moldova si muntenia nu erau un popor.(sunt deschis sa ma contrazici cu referinte credibile)

          2. Daca stii asa de bine istoria, ai recitit ce ai scris? Inainte sustineai ca ungurii au venit dupa romani, iar acuma te-ai orientat mai bine si ne scii ca > da Transilvanenii erau aici inainte de romani> deci trebuie sa te hotaresti odata, ce era inainte oul sau gaina?

          3. Dany, cred ca ne ostenim inutil incercand sa explicam, niste chestii simple si cu dovezi palpabile nu cu vorbe goale, unor persoane care ori nu ii ajuta intelectul ori cunosc foarte bine adevarul dar il deneaga voit. Ei vin doar cu afirmatii care nu au nici un temei real. Cum am mai spus in alte postari, ca stramosii nostii, STRAMASII ROMANILOR SUNT DACII, stau ca dovezi peremptorii traditile si obiceiurile dace, regasite si la romani, cuvinte din limba daca, se gasesc doar in limba romana, asemanari fizice….etc. Dovezile arheologice, denota faptul ca dacii se aflau aici, pe aceste meleaguri, chiar pe un areal mai vast, unde se include si o parte din ungaria de azi, din bulgaria, si rusia (dar astea nu le mai punem la socoteala), pe cand pe teritoriul ungariei de azi nu erau urmele lor.

          4. trebuie sa precizez ca in judetul Covasna foarte multi romani din Moldova, zona Brailei si din alte imprejurimi au fost adusi de Ceausescu,cu scopul de a mari numarul romanilor deoarece pe vremea aceea numarul maghiarilor era mult mai mare decat al romanilor (exista si un document care spune ca romanii trebuie adusi in Transilvania. Si interesant ca nici unul dupa revolutie nu s-a intors acasa de unde a venit. Oare de ce?
            Si sa nu uitam ca exista USCATURI si la romani si la maghiari.
            Si cu domnisoara patrioata as putea sa spun ca totul a fost regizat deoarece pentru a se face miting trebuie sa faci cerere cam cu 2 saptamani inainte si trebuie si aprobata si normal a fost aprobata. Si nu-mi spune mie ca a fost spontan. Si ipocrizia ipocriziilor cel care aducea oamenii la miting era cel care acum nici 2 luni facea campanie sa fie ales primar facand propaganda atat cu steagul romanesc cat si cu steagul maghiar. Va las pe voi sa decideti.
            Aceasta actiune din partea dominsoarei a fost o provocare pentru etnia maghiara si probabil ea si cei care au pus la punct aceasta miscare a fost de a scoate maghiarii in strada sa riposteze in cei care faceau miting, dar maghiarii nu au cazut in capcana acestora, pentru ca asta a fost scopul. Si multi romani nu au fost de acord cu cele intamplate.
            Poate eu nu voi ajunge sa prind AUTONOMIA dar sper ca copii mei DA.

          5. suntem de destul de demult timp ,chiar de nu o sa iti vina sa crezi .
            doar ca in comunism sau cam sters multe dovezi ,dar uite ai aici ceva ce o sa te faca sa iti scimbi parerea daca nu esti prea mindru de tine.
            UITATE LA FILMULET NU UN UNGUR O ZICE CU GURA LUI SI CU DOVEZI CLARE

            http://www.youtube.com/watch?v=0crVowKpTaQ

          6. suntem de destul de demult timp ,chiar de nu o sa iti vina sa crezi .
            doar ca in comunism sau cam sters multe dovezi ,dar uite ai aici ceva ce o sa te faca sa iti scimbi parerea daca nu esti prea mindru de tine.
            UITATE LA FILMULET NU UN UNGUR O ZICE CU GURA LUI SI CU DOVEZI CLARE

            http://www.youtube.com/watch?v=0crVowKpTaQ

      2. A merge la vot nu este doar un drept constitutional ci si o obligatie civica ,daca toti cetateni romani indiferent de etnie ar merge sa voteze fata romaniei ar arata cu totul altfel,dar cum bine stim romanii sunt obisnuiti sa lase pe alti sa decida in locul lor si istoria a demonstrat acest lucru,in sec.19 au pus la carma tarii un rege strain pentru ca siau dat seama ca nu sunt in stara sa conduca o tara pentru ca erau prea corupti lucru valabil si in zilele noasrte dupa al doilea razboi mondial mama Rusia ca o mama protectoare lua decizi pentru romani si ROMANIA acest lucru este valabil intro oare care masura si in zilele noasre .Si acum ma intreb si eu dragi conationali minoritari sau majoritari nu credeti ca ar fii timpul sa profitam si sa traim ca drepturile si obligatile noastre contitutionale?? si sa nu lasam altii sa decida soarta noastra!!!

    3. Dragi romani, conform articolul 12, alineatul prin care prevede ca „Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu”.
      Mai exact constitutia consacreaza sau mai bine zis garanteaza drepturile romanilor pe tot teritoriul Romaniei.”(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”, iar “(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.”
      Conform ARTICOLUL 6
      (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase” dar nu au dreptul de a interzice afisarea cu drapelul national apartinand statului pe a carui raza se afla.
      Persoanele care doresc sa obtina limba romana trebuie sa sustina anumite examene in limba romana pentru a obtine cetatenia romana. Minoritatile din Romania (latura ungureasca) au capatat cetatenie romana prin principiul teritorialitatii caci daca era vorba sustinerea examenelor doar 10% ar trece de acestea.
      Lasand deoparte cele invederate pe teritoriul statului Roman nimeni dar absolut nimeni NU ARE DREPTUL DE A INTERZICE PURTAREA DE INSEMNE NATIONALE!

  2. Apreciez gandirea ta rationala si ma bucur sa vad ca exista oameni, romani si maghiari, care nu se lasa manipulati de demagogii nationalsite. Salutari de la Arad.

    1. vazind pt. prima oara acest subiect cu Sabina Elena mi-am zis ,,ba daca as sti ca tara va avea aceeasi degradare pe care va avuto in ultimii 22 de ani le-as da-o lor pe toata ca sa-i pedepsesc de ce nu?(ai grija mare de ceea ce-ti doresti) poate am cunoaste dezvoltarea si prosperitatea ca mai rau de atit nu se poate”pe urma (eu fiind un cetatean roman care traieste in italia de vreo 8 ani)mi-am amintit toate vacantele de ,,rahat”pe care le-am facut in acesti 8 ani in romania si mi-am amintit unde voi face vacanta anul acesta? (tot in ROMANIA)de ce?nu sunt chiar atit de nationalist. aproape ca, din cauza huiduielilor pe care si le iau romanii prin ale tari din cauza politicului si sistemurilor(judiciar,politienesc,scolar,etc) de doi lei din romania as fi de acord sa trag si eu o flegma in partea dreapta sa trag din tigara si sa cuget(ba-mi bag pula. si-asa ce mia dat mie tara asta ca atunci cand am plecat nu stiam cum sa-mi manifest bucuria ;;plec in italia,plec in italia i-mi spuneam””MARIANEE eu voi face concediul in ROMANIA si VREAU S-O GASESC INTACTA SI MARE ASA CUM A FOST PANA ACUM.DACA O VOI GASI SI PROSPERA VA FI SI MAI BINE.DAR TU NU ESTI UNUL CARE SA CONTRIBUIE (studentule).ACTUAL PROGRAMATOR.MIHAI.

    2. De când eşti naţionalist dacă-ţi iubeşti poporul. Te rog dute şi învaţă ce înseamnă termenul de naţionalism.

  3. Ma bucur ca mai exista oameni romani si maghiari care nu se lase manipulati!asa ar trebui sa gendeasca toti oameni!!!

    1. Da, si la scoala respectiva, cu mai mult de jumatate de profesori si elevi de etnie maghiara,presupun, sa facut manifestare si s-a cantat Imnul numa’ ca ungurii astia sa aiba ce huidui 🙂 Intelijenti ungurii astia ,bai…. 🙂

  4. Ce baliverne!Da,e urat ca s-a facut atata tam-tam din asta,dar cat de normal ti se pare…vorbind aici in afara subiectului…ca un grup de persoane minoritare intr-o tara sa isi ceara autonomia?Si in al doilea rand,cat de normal ti se pare ca in tara in care locuiesti sa nu ai dreptul sa iti afisezi insemnele ce reprezinta acea tara?…

    1. Da, FRATE dar nu e vorba de asta!! E vorba de faptu’ ca doar UNII unguri sunt cu capu. De-asta e atata ura pe lume si nedreptate, de-asta e urasc rasele intre ele cand de fapt sunt doar oameni toti lafel. Crezi ca e creieru’ de ungur altfel decat ala de roman?? Fiecare tara are prostii ei. Urasti o natiune intreaga pentru ca ce?? Okei, fa ceva cu aia care ti-au facut tie ceva. Okei, cere guvernului sa aplice legea peste tot unde e nevoie sau daca asa vrea curu’ tau, aplic-o TU alora despre care, dupa ce te-ai interesat din surse sigure – nu zice media – cum sta treaba de fapt, te-ai convins ca merita. Dar nu ambula peste tot pe net si inafara lui ca domne tie nu-ti plac ungurii pentru ca uite asa a zis aia la TV. Iar pizda asta mica, k suntem romani, de ce sa ne facem ca vorbim ca entelectualii, la momentul de fatza posteaza poze cu lucrarea ei la care a luat -10 desi nu era nimic corectat cu pixu, domne. Asa ca uitati-va putin pe cine supraapreciati. Ce nu intelege lumea e ca NOI nu insistam cu chestiile astea pentru ca POATE se trezeste putin Romanica si se intreaba “dar eu de unde stiu asta?” si devine si putin mai empatica si mai putin egoista.

      1. Anda, m-ai spart si tu….sunt tot cioburi….auzi ca p…a asta mica posteaza poze cu lucrarea…esti geloasa? :))) poate sa posteze si poze in curu gol si poate sa mearga la talkshouri…din punctul meu de vedere tot ce a contat e ca a mers cu bentita la scoala si ca nu a acceptat sa renunte la ea…tot ce urmeaza sunt copilarii, poate a luato valul, dar nu conteaza…conteaza ca multi oameni, ca si tine de altfel, cred ca este vorba despre Sabina….gresiti…ea este pur si simplu un simbol, cu care sunt asociati romanii in acele zone, si carora nu li se respecta drepturile de politicieni astia de rahat, care au facut tara de rahat…va luati de un copil…se vede clar ca aveti 4 clase…sau si daca aveti mai multe, ati trecut din mila profesorilor, ca independent nu sunteti in stare sa ganditi…

    2. Sa cititi Tratatul de la Trianon si constitutia si dupa aceea vorbiti despre lege si drepturi!
      Constitutia Romaniei de la 1952:
      “Art. 18.
      Republica Populara Româna are urmatoarea impartire administrativ-teritoriala:
      Regiunile: Arad, Bacau, Baia Mare, Barlad, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Hunedoara, Iasi, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Stalin, Suceava, Timisoara, Regiunea Autonoma Maghiara.
      Art. 19.
      Regiunea Autonoma Maghiara a Republicii Populare Române este formata din teritoriul locuit de populatia compacta maghiara secuiasca si are conducere administrativa autonoma, aleasa de populatia Regiunii Autonome.
      Regiunea Autonoma Maghiara cuprinde raioanele: Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Reghin, Sangeorgiu de Padure, Sf. Gheorghe, Targu-Mures, Targu-Sacuesc, Toplita. Centrul administrativ al Regiunii Autonome Maghiare este orasul Targu-Mures.
      Art. 20.
      Legile Republicii Populare Române, hotaririle si dispozitiile organelor centrale ale statului sunt obligatorii pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare.
      Art. 21.
      Regulamentul Regiunii Autonome Maghiare este elaborat de Sfatul Popular al Regiunii Autonome si supus spre aprobare Marii Adunari Nationale a Republicii Populare Române.”

      1. iti dai seama ca evorba despre una din constitutiile comuniste ale romaniei, nu? nare nici o relevanta o constitutie facuta de oameni incuiati, + ca si acolo scrie clar, ca legile care se aplica in respeciva regiune sunt legile romaniei, si ca acestea sunt stabilite de organul legislativ roman…practic era autonoma doar cu numele :))

        1. suntem de destul de demult timp ,chiar de nu o sa iti vina sa crezi .
          doar ca in comunism sau cam sters multe dovezi ,dar uite ai aici ceva ce o sa te faca sa iti scimbi parerea daca nu esti prea mindru de tine.
          UITATE LA FILMULET NU UN UNGUR O ZICE CU GURA LUI SI CU DOVEZI CLARE

          http://www.youtube.com/watch?v=0crVowKpTaQ

      2. Pacat ca nu vorbesti de una din cele mai democratice constitutii – 1923. Nu exista Regiunea Autonoma Maghiara. ( nici in constitutia din 1948 ) Imi vorbesti de constitutia din 1952 ? O constitutie facuta sub presiune sovietica ? A! Da , sa ne amintim si de Regiunea Stalin din aceiasi constitutie – si aceasta a fost facuta tot din entuziasmul poporulei roman. Nu? Ca si Tinutul Secuiesc. Chiar acolo vrei sa ajungi? Si unde ai citit tu ceva legat de acest subiect in Tratatul de la Trianon ? Chiar sunt curios, pt ca eu nu am gasit nimic legat de acest subiect .

  5. Eu personal nu am nimic cu ungurii…cred ca s -a facut atata valva pentru utn destul de multi extremisti maghiari care duc lucrurile la extrem, sa nu uitam de amenintarile primite pe fb si peste tot, cat despre paine , iti zic ca lucrez mult cu oamenii prin natura jobului meu , de cate ori am fost in Ardeal , am avut surpriza ca f multe persoane sa NU vorbeasca deloc romaneste… sau poate nu vroiau sa vorbeasca.. ceea ce mi se pare si mai grav… si rusinos.. sa fii de 2-3 generatii in Romania si tu sa nu fii n stare sa vb romaneste… pana si tiganii care au plecat in Franta sau Italia au invatat limbile tarilor respective… acum, te las pe tine sa tragi concluzia, e vorba de ignoranta? neimtire? sau rautate? Oricare din acetea 3 ar fii… e rusinos.
    PS: nu ma astept sa imi fie publicat comentariul… desi am scris destul de civilizat zic eu .

    1. Este rautate, si asta de o mie de ani.
      Autonomie, dreptul la cultura … vorbe.
      Doar vehicule revansarde ale infierbantatilor.
      Nu va iesi nici un bine de aici, asta ne e soarta.

    2. de 2-3 generatii??!!acele familii care nu vorbesc romaneste sunt in ardeal de mai multe generatii decat ai tu dinti.de 2-3generatii putem sa vorbim in cluj,de familiile ‘importate’ din moldova,dar aia vorbesc limba..intr-un fel:)))

      1. Adevăru’ este că mai toti sunt brusc patrioţi şi brusc cunosc “problema” secuilor din centrul României… ia să îşi mai vadă toţi de treaba lor şi gata că ne descurcăm bine pe aici de destulă vreme, avem o mână de secui extremişti (din care 70-80% abia dacă au studii medii) şi o mână de români extremişti (cam cu tot atâta minte cât secuii menţionaţi)… în rest îi bine şi frumos şi trăim unii cu alţii fără dorinţe de ţinuturi secuieşti sau de epurări etnice… problemele în Har-Cov ţin tot de un guvern ipotent condus de un şoarece cu ochelari indiferent de etnie , extremişti sunt peste tot şi o să fie până în perioada dintre paştele catolic şi cel ortodox din 3456, trebuie trataţi cu indiferenţă şi gata (la fel cum tratăm noi românii manifestăriile ieşite din comun cu arderea drapelului românesc sau spânzurarea păpuşii lui Avram Iancu spre exemplu).

    3. “ignoranta? nesimtire? sau rautate?”

      este şi o a patra variantă, nu au tangenţă cu română, trăiesc într-un sat undeva unde nu sunt români, nu se uită la canale româneşti şi nu citesc (deloc). ah, şi este şi o a cincea variantă, nu toată lumea este un geniu al limbilor, formulând elegant. adică sunt unii oameni care sunt prea “dezinteresaţi” să înveţe o limbă străină (limba străină fiind alta decât cea maternă).

      @Sorin
      “dreptul la cultura … vorbe.” nu doar!
      ARTICOLUL 6 din constituţia României (dacă amintim atât de des constituţia.)
      Dreptul la identitate

      (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

      O zi bună.

  6. ca sa te citez ” cum fac cei 50000 de cretini”. cretini? se pare ca nici tu nu esti prea educat. nu poti sa-ti spui punctul de vedere fara a jigni

  7. Te cam contrazici Marian…spui ca nu iti pasa…dar ai scos ditamai articolul despre treaba asta…si acum ma intreb…cine e cretinul aici? Daca nu iti pasa nu bagi de seama…dar exact ca Sabina si tu cauti atentie…cauti senzational…deci te incadrezi in categoria asta de “cretin”…ma intreb daca esti un “cretin” obiectiv si vei posta comentariul meu…sau esti doar un alt “cretin” care se crede detinatorul adevarului absolut…

    In ceea ce priveste “problema”…in zona Tinutului Secuiesc chiar exista o problema…nu putem sa inchidem ochii si sa aruncam vina doar pe Sabina…sunt putregaiuri de ambele parti si e momentul sa se ia masuri…daca in alte parti se poate convietuii in pace…acolo de ce nu se poate? Bagi mana in foc ca in zona ta nu sunt “cretini”?

  8. Ar trebui sa ne mandrim cu o astfel de patrioata de 14 ani , cand toti pustanii asculta manele injura, agreseaza batrani pe strada si adultii politicieni vand tara strainilor adica UE… Deci, fata asta e cam singura mandrie a noastra in prezent. PS: stiu ca veti sterge acest comentariu

    1. Da ai dreptate este o patrioata sau mai bine zis “ar fii patrioata” daca si-ar fi pus acea bentita tricolora asa de capul ei si ar fii purtato si in alte zile inainte de “15 martie” . Te intreb eu de “1 Decembrie” o fii purtat acea bentita? iti spun eu ca mai mult ca sigur nu deci unde e patriotismul ei daca de ziua Rominiei nu a fost in stare sa poarte bentita (sau nu a fost indrumata sa o faca) ,

    2. Eu mai degraba l-as numi provocatoare si nu patrioata.
      Puneti invers problema.
      Ce s-ar intampla daca in 1 decembrie sa zicem intr-un liceu din Alba Iulia o eleva ar veni cu o cordeluta rosu-alb-verde?
      Cred ca nu ar scapa asa de usor, doar cu jigniri 🙁

    3. mai bine nu, de ce nu a defilat prin oras cu bentita si de 1Decembrie si de ce numai pe 15 martie!? Problema este ca tinerii de astazi nu stiu ce inseamna patriotism. Nu a fost educat nici de parinti pentru ca nici ei nu stiu ce este aia. Problema cea mai mare ca democratia a fost total dar total gresit inteleasa de societate dupa 1989.

  9. Pai ma…vorbesti ca si cum ai fi sigur ca rationalizezi.De fapt te inseli.Poate ca exista un fel de rautate in faptul ca a venit cu steagul Romaniei la scoala…dar stai putin ,suntem in Romania.Asta nu ar fi trebuit sa fie ceva ilegal.
    In al doilea rand…mediatizarea asta a venit mai ales, alimentat de meciul de fotbal dintre Ungaria si Romania.
    In al treilea rand…sunt desigur foarte multe exagerari cu privire la acest caz…insa poate ar trebui sa te opresti jignesti un copil doar din cauza ca presa scrisa si televiziunea au facut din tantar un armasar.
    Si inca ceva…eu vad in tine,ai o ura pentru copii…pentru noua generatie.Este adevarat ..nu sunt circumstante imbucuratoare..dar si ei invata de la cineva..si de cele mai multe ori, nu de la parinti.
    Chiar de la injuriile pe care tu le-ai scris aici poate invata..in timp ce tu esti sigur ca ratiunea ta este imbatabila.

    1. ai dreptate ca suntem in romania si ca nu e ilegal sa porti steagul romaniei,dar tu nu crezi ca a fost o provocare aceasta lucru din partea sabinei?! in 15 martie sa porti steagul romaniei in jurul ungurilor ?credeti ca e frumos?cred ca nici voua nu ar convine daca in ! dec purtam noi unguri steagul ungariei!scz daca ceva nu am scris corect! astfel eu nu am nimic cu romani!nu va lasati sa fiti manipulati 😉

      1. Intamplarea face ca si secuii la ziua nationala a ungariei s-au afisat cu steagul Secuilor si pe deasupra l-au arborat pe o institutie publica! Tot intamplarea face ca stau in Brasov si deseori mai am treaba din pacate prin covasna si harghita si daca vb romana la mine in tara sunt privit ironic, nu mi se raspunde sau sunt injurat in maghiara, asa ca foarte bine ca se mai face tam tam.
        Dl Marian Vanca daca sunteti din Satu Mare asta nu inseamna ca stiti problemele din mijlocul tarii, momentan nu traiti aici sa stiti tot!!
        Iar daca te apuci sa injuri un om, pe deasupra un copil, rezulta ca educatia dvs este precara!

        1. Si in ungaria in orasele de linga granita unde majoritatea populatiei este de etnie romina pe institutiile statului sunt arborate steagurile Rominiei,deci care e diferenta ? acolo se poate si aici nu?

          1. acolo se poate pt ca romanii de acolo nu cer autonomie, si nu maltrateaza copii maghiari in scoli, deaia se poate…de ce sunteti asa ranchiunosi?

        2. Buna ziua , eu sunt din Cluj-Napoca,deci dezbaterea asta are rolul de a vedea cine ce face ce zice si cat de multi se implica in cele doua partide pro si contra , de se face tot cu un rost sau doar un of , ca nu exista altceva mai bun de facut , am inteleso si pe asta , dar hai . Dar sa dai comentari degeaba doar pt ca te simiti singur , mi se pare jalnic , adica, “sau sunt injurat in maghiara” sti cumva maghiara , sti cate injuraturi sunt in maghiara ca ti-ai dat seama ca ai fost injurat sau cum suna in limba lor o injuratura , deci eu nu stiu ungureste si dupa numele tau “Vlad” nu cred ca stii vb sau de-a intelege “UNGURESTE” deci care-i rostu comentariului tau

        3. N-am înjurat niciunde în articol acest copil. Dacă și a face un copil răsfățat și mincinos e o înjurătură…

        4. te rog frumos nu spune lucruri neadevarate sa nu zic mincinoase, pentru ca in judetul Covasna 95% stiu si romaneste si maghiara (ma refer la etnia maghiara)partea a doua daca romani stiu sau nu sa vorbesca. probabil ai treaba cu bisnitari cine stie, dar ungurul are grija sa fie respectat si nu se coboara la nivelul acela de a te injura, mai repede te injura un roman….

      2. De ce este o provocare sa port culorile drapelului meu la mine in tara???????? Este foarte frumos!!!!!! Urat era sa merg in Ungaria de ziua nationala si sa ma afisez acolo cu steagul!!! Momentan suntem in Romania, daca vreti sa sarbatoriti ceva, foarte bine nu ma opun, dar daca interzici cuiva la el in tara sa poarte drapelul, inseamna ca mai bine ai pleca in Ungaria!!!!

        1. da Vlad e foarte frumos sa porti steagul romaniei!!!ai dreptate!dar trebe sa gangiti si voi ca nu numai romani traiesc in romania!parerea mea e ca a fost o provocare deoarece Sabina si colegi sai fix in 15 martie au purtat tricolorul!:)Vlad eu nu am nimic cu romani eu stau in sfantu si inca nu am aflat ca romani au fost privit ironic fiind vorbeau lb romana!trebe sa fiim cu respect unu de altu(romani-maghiari).nu pot sa inteleg oameni care urasc romani/maghiari!Credeti daca noi maghiara mergem afara in Ungaria o sa fie mai bine situatia in romania???NU! sa stiti era mai bine sa unim forta sa fie mai bine situatia in romania!!!

          1. dar Izz de ce este o provocare? de ce va deranjaza ca poarta cineva tricolorul, chiar daca e ziua voastra…mai ales un copil…iti dai seama ca Sabina e un copil, nu? de ce trebuie sa fiti invidiosi? bucurativa de ziua voastra, mancati, beti si ignorati pe altii, dar nui jigniti, pentru ca este dreptul lor sa poarte ce steag vor de ziua lor…iti garantez ca daca voi ati veni cu steagul ungariei la alba iulia de 1 decembrie nu v-ar zice nimeni nimic…bine, daca ati scanda impotriva romaniei, cred ca e alta discutie

    2. Da, poate să folosească oricând tricolorul, principala problemă e că e cam prea evident că a plănuit de la bun început momentul în care să se prezinte cu el la școală. Dacă făcea chestia asta din obișnuință, să zicem că dacă ar fi început să îl poarte cu câteva săptămâni înainte, mai mult ca sigur că nu s-ar fi ajuns la un asemenea scandal și copilandra nici nu ar fi apărut pe Facebook și/sau în presă.

      Cât despre jigniri la adresa ei… am făcut-o doar răsfățată. Și să zicem mincinoasă pentru chestia cu „1 Decembrie” și pentru chestia cu ură față de maghiari. Prima dată a declarat că îi urăște, apoi după o zi sau două a spus că nu a declarat așa ceva. E ca și cum aș veni eu cu o postare peste câteva ore și aș spune că de fapt o susțin.

      1. Mariane tata, una la mana: faptul ca 1 Decembrie este zi libera nu inseamna ca in licee si scoli generale nu se organizeaza diverse chestii. A doua, de ce e rasfatata? Pentru ca a ales sa reactioneze la ceva ce altii tac precum melcii? Bravo ei. In plus, problema nu este ea. Daca nu se repezea nimeni sa ii ia bentita tricolora si daca nu primea amenintari, nu auzeam de ea. O multime de oameni poarta accesorii in culorile drapelului romanesc si nu cred ca auzi de ei. Problema este ca in Romania unui roman i s-a interzis sa afiseze drapelul national. In orice forma ar fi prezentata povestea, ramane realitatea si nu e deloc una placuta. SUntem romani, in tara la noi. Cum sa isi permita cineva sa ne interzica, oricare ar fi contextul, sa purtam rosu galben si albastru? Referitor la chestia cu painea..poate la tine in Satul Mare nu e fi o problema, insa imi amintesc foarte clar ca acu un an in Cluj, adica nici macar in zona “fierbinte”, m-am dus sa iau paine si vanzatoarea mi-a raspuns senin “nemtudom” (sau cum s-o scrie), iar cand i-am zis ca e toanta m-a injurat si mi-a zis ca daca nu imi convine sa ma duc sa iau paine din alta parte. In romaneste. Deci stia, insa nu voia sa vorbeasca. Pentru ca pur si simplu ei uita un lucru: momentan traiesc in Romania. Limba oficiala este romana. Steagul oficial are rosu galben si albastru pe el. Nu ii obliga nimeni sa suporte toate astea. Pot sa plece frumusel in Ungaria daca nu le place. Noi insa trebuie sa suportam toate magariile lor si sa tacem, ca altfel se gaseste cate unul ca tine sa urle “discriminare”.

  10. Din fericire fac si eu parte din cei 50.000 de cretini, pledez vinovat si sunt mandru ca sunt cretin; si vreau sa spun ca aici nu e vorba de a preaslavi pe Putin, aici e vorba de stabili o axa de verticalitate pe care Putin se pare ca o are in legatura cu tara lui. Dar lasand la o parte stereotipurile de judecata gen Mother Russia, chestia cu steagul e mult mai profunda decat pare. Se duce la conceptul de protest pasnic prin marturisirea identitatii si dragostei de tara ce fiecare o traieste in interiorul lui. Daca se manifesta printr-o bentita, sau printr-o parada de steaguri, e pana la urma optiunea fiecaruia; evident nu prin actiuni violente. Eu prefer sa o manifest prin sarutul drapelului de fiecare data cand trec in zona libera la Otopeni. Dar nu se poate bagateliza demnitatea patriotica si dragostea de tara. Acestea sunt lucruri sfinte, cum nu se poate bagateliza nici religia. Acestea tin de sensibilitate interna. Daca un om e insensibil, atunci il doare in cot si de Sabine si de steaguri, si de tot. Acel om traieste prin buletin si atat, cu un cod de numeric personal si cu o ratie de hrana data de societate sau de stat. Dar niciodata nu va vedea a III-a dimensiune a existentei si nu va avea cum se spune limbaj psihanalitic “experiente oceanice”.

    1. Drago- apreciez mult vorbele tale, Avram Iancu a fost stra stra stra stra strabunicul meu, iar eu tin foarte mult la tara mea, daca eu tin mult asta nu inseamna ca toata lumea sa faca la fel, fiecare cu optiunile lui, este o tara democrata, dar pana la un punct! Ceea ce trece de acest punct adica autonomia lor car mi se pare o aberatie, deja incepe sa-mi creasca tensiunea! Sa nu uitam ca in Epoca Preistorica doar 3 popoare jumate erau in Europa: romanii, grecii, tracii si nordicii care erau cam jumate, adica foarte putini….din cate imi aduc aminte tracii s-au transformat in daci care locuiau pe aceste pamanturi, iar dupa au devenit romani! Ungurii au ajuns aici datorita invadarii spatiului nostru !!!Punct!

        1. deci voi nu va trageti din Gingis Han? sau mongoli, stramaossii vostri au venit inaintea tracilor pe aceste teritorii? ca eu nu asa am inteles…si de pe discovery si alte canale internationale….plus ca se vad clar trasaturile asiatice la voi, nu va mai trageti pe fese…app tin sa mentionez ca unguroaicele sunt beton 😛 si nici cu unguri nu am nimic…cei din Ungaria sunt foarte de treaba, si unii din ro, dar din pacate unii sunt extremisti…in pui mei nu puteti sa mergeti ungurii cu ce steaguri vreti la scoala si romani cu ce steaguri vor? de trebuie sa interziceti altora si nu va vedeti de treaba si sa traiti in conditii de buna vecinatate?

  11. Nu este adevarat tot ceea ce spui, aici nu e vorba de ce s-a intamplat cu Sabina, asta probabil a fost picatura care a umplut paharul, poate doar acea scanteie de care era nevoie. Covasna este un oras si un judet uitat, ignorat si neimportant pentru cei ce conduc aceasta tara. In Romania, in Covasna, romanii sunt minoritari si sunt discriminati si umiliti, despre asta e vorba domnule. Chiar daca tie nu iti pasa, la fel cum am vazut ca fac multi, raman nepasatori, eu o sa sustin si o sa lupt daca este nevoie pentru dreptatea romanilor. Aici nu vorbim de ungurul de rand ca e om rau, ca la urma urmei este si el om si ar trebui sa convietui in pace si bunastare si la Covasna cum traiesti tu la Satu Mare, dar cand “astia mici” sunt indoctrinati sa urasca romanii, sa urasca Romania si sa isi doreasca doar sa obtina autonomia in asa zisul Tinut.. cat sa mai rabde si sa mai suporte romanii? Da, iti confirm si eu ca poti sa cumperi linistit o paine, dar aici nu e vorba numai de supravietuire, cum ai scris in articolul tau lipsit de orice urma de sentiment pentru tara in care te-ai nascut si care te educa. Chiar daca sunt nesemnificativi pentru tine, acei oameni din Covasna, inca mai traiesc in Romania, atat timp cat noi romanii suntem alaturi de ei. Si inca ceva, Sabina nu a zis ca uraste ungurii si pot sa iti confirm ca pe unii dintre ei ii si simpatizeaza. Ungurii din Ungaria sunt niste oameni deosebiti, europeni si civilizati (or fi si acolo “uscaturi” cum sunt peste tot), am cunoscut unguri din mai multe judete din tara, Bistrita Nasaud, Brasov, Maramures, Bihor, dar ceea ce am intalnit in Covasna si Harghita este complet altceva. Nu iti cer sa ma crezi pe cuvant, iti cer doar sa vii si sa te convigi, sa te stabilesti aici, sa iti cauti un loc de munca fiind roman si conditie obligatorie in orice domeniu este cunoasterea limbii maghiare (absolut nimeni nu te intreba daca stii limba romana)[oricum tu cum cunosti limba maghiara te incadrezi perfect:)]. Inca odata iti spun ca nu suntem “cretini” cei care sustinem aceasta cauza sau poate faptul ca ne iubim tara inseamna sa fii cretin. Ma rog, eu am incercat sa nu te jignesc asa cum ai facut tu si daca tot iti sunt asa dragi ungurasii, de ce nu iei vreo 10 la tine la Satu Mare si in spatele casei sa le dai niste teren sa-si faca autonomie acolo?!?

    1. Vio, daca eram uniti la bataie, eram mai bataiosi si nu se strangeau la proteste doar 50 de mii sau 100 de mii, ne strangeam 18 milioane (restul sunt minoritati) dar nu suntem uniti, si ne place sa fim calcati in picioare in propria tara, de la politicieni unguri care iau decizii pt noi romanii, pana la un simplu ungur care te injura ca vorbesti la tine in tara romaneste si nu vorbesti maghiara

  12. i think all of the you people that is given Sabina abuse are idiots and pathetic …is is a kid she is 15 years old and you have people a lot older given her shit …. you need to re-educate these people as you are not fit to live in a human society you should be all ashamed of your self and go back to a school where they really teach you real things not the propaganda stuff you learn………..

    1. Sorry, but I think you are very wrong….you don`t live in Romania especially in Covasna, Harghita and Mures…..so in this way, it`s good for you to shut up!!!

  13. Multumim pentru caracterizarea facuta…Nu vad diferenta intre tine si pustoaica de 14-15 ani referitor la modul de exprimare…
    Nu consider ca ungurii sau romanii sunt toti la fel si trebuie pusi in aceeasi categorie dar nici nu cred ca este extremista actiunea, nu vorbim de KKK…As vrea totusi sa precizez ca mi se pare anormala constituirea “tinutului secuiesc” in cadrul statului nostru si chiar cred ca este o aberatie…Nu ma leaga un profund patriotism dar cunostiintele mele de istorie ma impiedica sa accept asta.

  14. Exista probleme mai importante decat acestea. Insa, in tara ta nu ai cum sa fi tras la raspundere de o minoritate, pentru ca ai purtat insemnele propriei tari. Capish? Daca te trezesti tu dimineata si vrei sa mergi cu steagul romaninei prin statia de metro in drum spre…habar nu am…o poti face…fiecare este liber sa faca ce il nazare capul..in limitele legalitatii. Nu poti fi persecutat de o minoritate in tara ta. Iar referitor la evidentierea in toate articolele a varstei de 14-15 ani ai Sabinei. Zero relevanta. un mic exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=SvMiXk2gGSk

  15. Marian gandesti asa ca traiesti printre unguri, si ai prieteni unguri. Dar hai sa gandim urmatorul lucru, vezi un ungur care nu are unde sa stea, iti e mila de el si te gandesti sa il iei la tine acasa, sa ii dai sa manance si sa ii dai una din camerele tale. Dupa un timp ungurul si-o ia in cap si incepe sa faca mofturi, cand il intrebi ceva iti raspunde in maghiara, isi decoreaza camera in steagul ungariei, si incepe sa se ia de tine ca nu mananci, nu vorbesti si nu sti imnul ungariei LA TINE IN CASA, cum te-ai simti? Ce ai face? Nu este vorba de rasism, de figurile noatre ca nu ii suportam. Nu am nimic cu cei care respecta faptul ca traiesc pe pamantul nostru, dar am ceva cu cei care nu fac asta, si aceia sunt 90%, nu respecta ca traiesc la NOI IN CASA, nu ne respecta.
    Parerea mea, daca vor sa fie stat in stat, e ok, dar…… sa se creeze vama, sa se impuna embargou si atunci sa ii vedem cat de viteji mai sunt.
    Oameni buni, nu intelegeti ca se cred superiori romanilor, ei se considera stapanii Romaniei, jumatatii din nord, considera ca e a lor, vreti sa o donam?
    De ce nu va place ca suntem mai revoltati? Vreti sa ramanem prosti cum am fost pana acum? Am dat tarilor din jur pamant fara sa ne gandim, pt ca suntem prosti, acceptam porcarii dastea pentru ca suntem prosti si nu avem spirit de invingator, ne lasam calcati in picioare de toti. Este timpul sa nu mai facem asta, este timpul sa luptam si sa aratam ca nu mai suntem nici prosti, nici lasi, sa aratam ca suntem ROMANI.

    1. Scuza-ma, dar comparatia ta e cam ciudata si nu prea sta in picioare. Ungurii din Tinutul Secuiesc nu au cerut mila nimanui, nu au venit sa ceara romanilor mancare si o camera unde sa stea. Ungurii din Tinutul Secuiesc sunt cetateni romani care lucreaza si platesc impozite Statului Roman, deci contribuie la absolut toate cheltuielile publice, nu traiesc din mila romanilor.
      O comparatie mai potrivita ar fi situatia in care ungurul isi construieste o casa si isi duce traiul linistit pe un teritoriu anume, dupa care vine vecinul roman, pune un gard cu care inconjoara frumos inclusiv gradina ungurului, si vrea sa impuna ungurului diverse chestii, printre care si faptul ca acesta sa defileze zambind fericit cu drapelul Romaniei in mana, preferabil la fiecare aniversare a zilei in care gradina i-a fost imprejmuita de vecinul roman.

      1. Janos, daca ai vorbit la figurat…cam bati toba la surzi…adica daca ungurii si-au facut case pe teritoriul romaniei teritoriul ala e al lor sau cum? daca ai vorbi despre un caz practic, evident ar fi o incalcare a drepturilor si as fi de partea ta…dar vezi tu….voi sunteti condusi de ura, nu de ratiune…nu puteti traii in liniste cu vecinii…normal ca daca te afli pe teritoriul Romaniei se aplica legea romaniei…principiul aplicarii legii in spatiu…si stiu ca nu ma crezi, dar Romania este intreg teritoriul cuprins intre Marea Neagra, Moldova si o parte din Ucraina la Est, Ucraina la Nord, Ungaria si Serbia la Vest si Bulgaria la Sud…Ungaria nu se invecineaza cu judetele Brasov, Sibiu, Cluj, Bistrita Nasaud, Suceava, Neamt sau Bacau…nu trebuie sa ma crezi informeaza-te la un institut european

        1. dany ungurii nu si-au facut case pe teritoriul romaniei, fiindca nici n-a existat romania cand si-au facut acele case.ei au facut case in ungaria,iar acele case au vazut cum granitele s-au schimbat in ultimii 100 de ani dar oamenii n-o sa-si paraseasca casele din cauza unor politicieni. si atat trebuie sa intelegi despre unguri.

  16. ok nu te intereseaza acest subiect. si eu cred ca este unul “facut” si ca in spatele acestei fetiscane se afla cineva. dar cu toate acestea nu pot sa nu fiu de acord cu ea. a mintit sau nu in legatura cu 1 dec, dar sunt absolut sigur ca de ziua nationala a maghiarilor daca iesi afisand un steag al romaniei vei fi huiduit. mai mult nu mi se pare normal ca maghiarii din Romania sa iasa in strada si sa faca proteste ca vor ca la instituitiile statului sa li se vorbeasca in ungureste, si asta in Romania! Iar nu mi se pare normal ca tu de ex sau ca alti romani, sunteti obligati sa invatati limba maghiara,unii chiar in scoala (eu am prieteni care au invatat-o). nu mi se mai pare normal ca la intrarea in orasele sau satele majoritare maghiare placuta de intampinare sa fie scrisa doar in ungureste si asta repet in Romania! cat despre experimentul prietenilor tai cu painea ceruta in magazine, tin sa te anunt ca exista si locuri in care nu s-a putut cumpara sau doar cu mare greutate (iar am prieteni care au intampinat aceasta problema). in plus la cele spuse de tine, nu inteleg de ce trebuie sa raportezi totul la mama rusie doar ca au fost luate citate de acolo, daca era luat citatul lui John Lennon eram toti fani Beatles?In final sunt curios cum de ai dedus tu ca aceasta fata este rasfatata si nu are nici cei sapte ani de acasa?

  17. This article manages wonderfully to defeat its own purpose. The author states he is not interested in something, and then goes on to write extensively his opinion on the subject.

    Furthermore, I would doubt the credibility of any of this author’s opinions, since he cannot handle basic Romanian grammar. In this blog’s “About me” page, the author states, and I quote, “in 2011 absolvesc liceul.”

    It is quite clear to me that the author counts on gaining some sort of adolescent popularity by means of the visits he would get when approaching today’s heavily debated subjects. As such, any interest in his opinions would only fuel a tabloid-like approach to serious events in Romania.

    1. Thank you, dear grammar nazi. Dacă ești absolvit de o pedeapsă folosești „absolv” la persoana I singular. Dacă absolvești școala atunci folosești „absolvesc”.

        1. Varianta „absolvesc” e o variantă nerecomandată, dar n-a spus nimeni că e greșită. 😉 Vezi aici (și dă frumos la conjugări): http://dexonline.ro/definitie/absolvi . DEX ’98 aprobă ambele variante.

          @Adi (comentariu de jos): Da, așa e, am văzut acum. Well, ce să fac? Nu sunt student la Litere ca să fiu la curent cu tot ce se petrece în DOOM 2. Oricum, se pare că s-a renunțat la a doua formă din cauză că prima a devenit utilizată și pentru absolvirea unei școli, ceea ce mi se pare cam incorect. Adică au început majoritatea să folosească greșit verbul „a absolvi” și apoi s-a renunțat la cea de a doua variantă. De ce? Să fiu eu atacat peste 8 ani că nu scriu corect, deși până în 2005 „absolvesc” era perfect OK.

          1. Gibraltar avea dreptate. Ai scris aceast articol doar pentru a ti creste numarul de vizualizari si a iesi in evidenta. Daca scriai o opinie corecta, de sustinere a aceste fete, nu obtineai acest efect. In schimb, ai debitat niste aberatii si ti ai atins scopul: publicitate gratuita(negativa, ce i drept, dar ce mai conteaza?). Asa ca bucura te de clipa ta de glorie, desi, probabil, nu e prea confortabil ca a trebuit sa ti dai pantalonii jos si sa te lasi sodomizat de secuin ca sa o obtii 🙂

          2. @GG: Dude, ar fi bine să îți recitești primul comentariu și apoi să faci pe alții analfabeți. Un analfabet e o persoană care nu știe să scrie și să citească. Sau sensul figurat ar fi incult. Incult nu sunt fiindcă îmi place să citesc, să ascult muzică bună, să merg la teatru… chestii pe care nu le prea vezi la mulți de vârsta mea. Mă puteai face eventual agramat, numai că nu mă simt nici așa din simplul motiv că am scris greșit un cuvânt care la un moment dat era absolut corect și la care s-a renunțat din cauză că a fost mult prea utilizată varianta greșită pentru acest verb.

  18. Cum sa nu fi suparat, nervos, nationalist s.a.m.d. cand in propria-ti tara nu ai voie sa afisezi drapelul,stema sau scanda numele tarii? in special cand minoritatile ies sa si ele la miting, protest sau alte adunari cu drapele, scandari rasiste,arme la vedere….cum sa nu fi asa cand esti batjocorit nedrept in tara ta de minoritati? cunosc si eu minoritati nu numa maghiari care sunt oameni chiar de treaba,dar din pacatenu fac parte din marea majoritate…..am fost si in vest de cateva ori si am stat zile bune, nu e acelasi lucru ca in restul judetelor din Ardeal….am fost si prin Covasna, Miercurea Ciuc si 70-80% din reclamele de pe strada erau scrise cu font mai mare in maghiara.este adevarat ca nici noi romanii nu suntem foarte uniti decat la petreceri si bataie si poate tocmai deaia se trezesc unii sa faca pe patriotii pt a incerca sa ne faca sa ne unim. mie mi se pare ca vorbesti putin in necunostinta de cauza, data viitoare fi mai sigur pe informatiile care le detii.

  19. Asadar dragul de tine locuitor din Satu Mare esti rupt de realitate si nu o sa impresionezi nici macar pe unul din cei 50000 de ,,cretini,, prin ratiunea ta. Jonglezi frumos cu cuvintele si vrei sa dai o conotatie ridicola scandalului dar induci lumea doar in eroare. Scandalul are substrat, in Romania e tensiune, in Romania is tinuturi in care copii nu stiu o boaba pe romana, ajung la spital de urgenta si nici macar respectivi apartinatori ai copilului nu-s capabili sa-ti explice dece au ajuns tocmai intr-o unitate de urgenta, e trist…dar realitatea din propria experienta…ajung in schimb eu intr-un spital, primarie, orice instituie din tinutul secuiesc, va trebui sa am multa, multa rabdare si timp de asteptare…. ca roman in Romania…

  20. Bun, si asa incepem. Prima data nu trebuie sa ne explici tu care esti din SM cum sta treaba intre maghiari. Eu sunt din TGM am fost in Covasna si Harghita 90% din populatia de maghiari cunosc limba romana in egala masura cu un copil de 3-4 ani, poate chiar mai putin. Aici nu sunt 100% sigur ca nu stiu sa vorbeasca sau pur si simplu nu vor sa vorbeasca. In TGM majoritatea maghiarilor cunosc bine limba romana dar pur si simplu nu vor sa o foloseasca( aici fac o mica paranteza , din acest motiv am fost refuzat la 3 locuri de munca pentru ca nu stiam maghiara poate tie ti se pare normal) in Covasna respectiv Harghita pur si simplu nu stiu sa vorbeasca limba romana, chiar nu mi se pare normal sa traiesti intr`o tara de cateva generatii si sa refuzi sa inveti limba. Vorbesc cu tine in romana doar daca au ceva de castigat si nu ma refer la 3 lei pentru o paine. Am fost in Sovata la un magazin si i-am explicat 3 min la vanzatoare sa inteleaga ce vreau(ori era retardata ori nu stia romana). In Covasna si Harghita numai zic… 4 magazine in care nu se vorbea deloc limba romana, noroc ca mai cunosc si eu 2-3 cuvinte in maghiara. Cel mai bun prieten din copilarie era maghiar… nu am ceva personal cu ei. Intr`o oare care masura sunt de acord cu tine copila e doar o fatada dragalasa pentru ceva mai important in afara de faptul ca a fost la scoala cu tricoloru pe cap nu a facut nimic… daca nu iti da`i seama din pagina ei de fb ca nu e instare sa scrie asa ceva. Si mie mi se pare putin aiurea scandalul… dar in mare parte cam tot ce se petrece e adevarat. Daca eu am chef ca de ziua nationala a SUA sa ma leg de spate cu tricolorul chiar nu vad ce problema au alti si mai mult ce problema au institutiile publice din tara in care traiesc. Din moment ce esti acuzat de instigare pentru ca iti prezinti propriul steag inseamna ca esti condus de dobitoci. Tu habar nu ai din SM cum sunt lucrurile pe aici…dar iti garantez si probabil daca mi`ar pasa de tine intr`o oare care masura ti-as demonstra ca in acest triunghi al “bermudelor” MS -CV -HR minoritatile au mai multe drepturi decat noi “majoritatea”. Si dragul meu bloghist sau ce naiba e acest site… vorbesti despre Hitler si Putin.. parerea mea ca esti cam redus sa intelegi ideile principale din incercarile lui Hitler.. consideri ca Hitler a omorat evrei degeaba si asa mai departe… tin sa te informez ca “Americanii” au omorat cam de 1.3 mai multi oameni in toate razboiele in care au intervenit sau le-au starnit intentionat.. pana la urma in Evul Mediu “crestinismul” a omorat mai multi oameni(cei acuzati de erezie) decat Hitler, probabil doar atata sti tu de l-ai dat exemplu. Tu ii pupi in @#$% pe americani sa zic asa mai direct dar vad ca habar nu ai ca sunt cei mai mari criminali din istorie. Si poti sa fi convins ca, daca Hitler castiga razboiul numai purtam acuma discutia asta asupra unui asemenea subiect pentru ca traiam intr`o societate organizata cu drepturi EGALE intre toti , fara a fi discriminari de rasa sau religie… dar tind sa cred ca esti putin cam redus. Habar nu ai despre ce vorbesti, cunosti doar strict ce ai invatat la scoala. Incearca sa mai citesti si altceva chiar daca este contrar sau diferit ideologie tale.

    1. Dragul meu Sebi nu stiu in care Covasna ai fost tu .Sunt din Covasna si ghici stiu limba romana si familia si vecinii chiar si socrul meu care are 70 de ani.

  21. Dobitocul/cretinul aici esti tu. Fata asta nu a zis ca uraste maghiarii, ci bloggerii astia de doi lei ca tine, sau jurnalistii abia iesiti de pe bancile facultatii. Cum a zis cineva mai sus, i-ai la tine acasa, daca tot ii iubesti atat de tare.

  22. Este interesant ce scrii tu, dar ar trebui sa stii ca este o diferenta in modul in care se raporteaza ungurii si secuii fata de majoritatarii din aceasta tara. Intr-adevar, ungurii sunt asa cum ii descrii tu, insa secuii au un puternic sentiment antiromanesc si o tendinta evidenta de separatism pe criterii etnice. Prin urmare, nu te poti raporta la aceasta situatia bazandu te pe experienta cu ungurii din SM. Du te si traieste printre secui si atunci poti emite astfel de opinii fata de aceasta fata. Apropo, daca purta bentita in culorile steagului oricarei alte tari mai exista aceasta discutie? S a ajuns prea departe. In Romania ai dreptul sa porti culorile nationale in orice zi a anului si in orice loc din aceasta tara, romanule!

  23. pt moartea! ai dreptate ca suntem in romania si ca nu e ilegal sa porti steagul romaniei,dar tu nu crezi ca a fost o provocare aceasta lucru din partea sabinei?! in 15 martie sa porti steagul romaniei in jurul ungurilor ?credeti ca e frumos?cred ca nici voua nu ar convine daca in ! dec purtam noi unguri steagul ungariei!scz daca ceva nu am scris corect! astfel eu nu am nimic cu romani!nu va lasati sa fiti manipulati 😉

    1. In Ungaria, ungurii pot sa poarte orice steag doresc de 1 Decembrie. In Romania, noi vom purta orice dorim de 15 martie. Daca nu le convine, sa se duca inapoi acasa.

    2. Suntem satui de provocarile unguresti.
      E cumva ziua ungariei o sarbatoare nationala in Romania?
      Sunteti intr-o lume paralela.
      De o mie de ani ati adus teroarea pe aceste locuri. Nu v-a ajuns, vreti sa ne mai terorizati inca.

      1. Ai dreptate nu e!dar trebe sa ganditi ca traiesc in romania si unguri!imediat ma pis pe mine cum puteti sa fiti asa idioti nu stiu!cu astea sunteti ocupati?nu ar fi mai bine sa traim in armonie cu romani/unguri? pfff doamne urasc romania din cauza asta!nu pot sa inteleg de ce nu putem trai normal?ce dracu conteaza daca esti roman/maghiar???! toti suntem oameni!

          1. dute tu in dracu de aicia!din pacate nu e pace in romania din vina voastra care sunteti ASA antiunguri! pfff doamne nu am nimic cu romani numai cu oameni cum esti tu!!!!

          2. Nu ma duc de aici nicaieri, ca am fost aici mai demult ca voi, poti sa cauti pe net, in carti, unde vrei. De aia gasesti nume de sate/orase maghiari, si oameni care vorbesc numai maghiara si nu si romana. Asta e ca si cum as zice eu ca tu sa te duci la Bucuresti sau la Chisinau..
            Aici au locuit stramosii mei, nu am nici o ruda in Ungaria, de ce m-as duce acolo?
            Traiesc in Romania, am cetatenia romana, dar nu sunt roman, vorbesc maghiara, am si cetatenia maghiara, dar nu ma consider maghiar, ci secui. Nu am nimic cu romanii, am multi prieteni romani, urasc pe astia care sunt sovinisti fara motiv si care imi zic pe autobuz sau pe strada sa vorbesc romana ca sunt in Romania si prostii de genul, fara ar stia istoria adevarata, si nu cea rescrisa de Ceausescu. Nu am nimic nici cu maghiarii, urasc pe astia care imi zic ca sunt roman ca vin din Romania, dar nu e asa.
            Transilvania era o regiune locuita de mai multe popoare: sasi (Brasov, Cluj, Sibiu, etc), turci, secui(Mures, Harghita, Covasna), slavi, romani(Brasov, Maramures, etc), maghiari (Cluj, Timisoara, AlbaIulia), etc, din care, pana acum vreo 70-80 ani ca % maghiari, secui, si sasii au fost cei mai multi. Dar cu timp si dupa razboi, sasii au fost cumparati de catre Germania si majoritatea s-au mutat de aici. Majoritatea Transilvaniei a fost populat de catre romani, si incet incet s-au schimbat rata, dar asta nu inseamna ca romanii au fost aici inainte, sau ca e teritoriul lor. Intradevar, apartine acum Romaniei, dar nu a fost intotdeauna asa.

            In loc sa tot ne certam de ce nu am putea sa lucram impreunam ca sa facem ceva cu tara asta, tinand in respect unul pe celalalt indiferent de etnie sau de religie, ca altfel nu vom ajunge nicaieri si Romania nu va dezvolta nimic.

        1. bravo mai bulane,cu comentariile tale ai facut lumina,s-a vazut cine pe cine uraste si unde e rasismul si extremismul…cap ai minte ce-ti mai trebuie ?

    3. Ma prietene hai sa iti explic ceva ce cred ca tu nu ai inteles…. TU NU ESTI UNGUR esti ROMAN DE ETNIE MAGHIARA, UNGURII sunt locuitorii UNGARIEI… Daca vrei sa sarbatoresti ziua nationala al altei tari e fix problema ta, dar daca mie in ziua aia mi se scoala sa imi vopsesc masina in ROSU GALBEN si ALBASTRU si sa ma plimb prin fara la tine la casa pot sa o fac fara nici o problema deoarece NU SUNT IN UNGARIA(sau orice ce alta tara) ca sa instig la ceva anume SUNT IN ROMANIA si nu necesit o anumita data , ocazie sau loc special in care sa`mi exprim nationalismul AI INTELES? In schimb daca tu de 1 Decembrie sau orice alta data te afisezi in locuri publice impreuna cu alti de aceiasi etnie ca si tine indiferent care e, cu un steag al altei tari… aici deja devine instigare… dar luand in considerare ca suntem un neam de prosti condusi de cei mai prosti dintre noi se ajunge sa fim acuzati de instigare la patriotism (oricat de penibil suna).

      1. Foarte bun comentariul. Felicitari! Din pacate, logica e un adevarat mister pentru cei care condamna gestul Sabinei. Pe langa rea vointa, exista si multa prostie in demersul lor. Detinatorul acestui blog este un exemplu elocvent pentru aceasta categorie de romani habarnisti, ticalosi si lipsiti de demnitate.

    4. buna nu am nimic in contra ungurilor dar COVASNA,MARAMURES,HARCHITA etc e teritoriu romanesc ;NU sunt de acord ca ungurii sa ceara autonomie pe pamant romanesc cui nui convine au o tara o limba pe care o vorbesc si o respecta sa se duca in ungaria ,cei care vor sa ramana sa respecte steagul,limba si traditiile romanesti daca vor sa traiasca in romania.

      1. n-o sa vorbesc despre covasna,maramures sau harchita,dar HARGHITA e teritoriu romanesc numai pe hartie frate, si pot sa-ti zic cu siguranta ca pamantul acela nu e romanesc pentru ca este locuita in marea majoritate de unguri.da frate exista locuri in tara NOASTRA unde tu esti minoritatea.pace

  24. Viitorule informatician,
    Esti un mare dobitoc.
    Sper sa termini facultatea aia si sa bati la usa mea pentru o angajare.
    Putem detalia atunci cum e cu bentita tricolora.

    1. Aș prefera să fiu angajat ca un simplu vânzător la un supermarket decât să lucrez la firma dumitale.

  25. E nevoie o picatura de ploaie ca sa prevesteasca o furtuna in ocean. Faptul ca…dupa zisele Sabina tale are 14-15 ani arata ca tu ai 5-100 ani….insa eu sustin sus si tare ca stiu absolut tot despre tine. Stii sa scrii, felicitari.
    Ceea ce nu intelegi dumneata esta ca tu critici pt a fi bagat in seama …si eu fac o greasla comentand acest blog de cacat…insa o fac pt cei ce citesc.
    Faptul ca ai invatat maghiara nu inseamna nimic….problema pusa pe masa nu este a romanilor conra maghiarilor…si a maghiarilor contra romanilor. Cum imi zici tu mie, vorbitorule de limba straina ca nu am eu voie sa am tinut national la mine in tara? Sa fiu amenintat si persecutat pt ca am 14-15 si ricum nu am puterea sa ma revolt?
    Tu viitor student informatician…nu am ami auzit asta in viata mea…
    P.S. Esti informatician in momentul in care inima a inceput sa iti bata in domeniul IT adica pe bancile gimnaziului…
    Asa esti roman in momentul in care tii cu restul romanilor…daca noi restul nu iti suntem pe plac..te rog sa poftesti la luat somaj in America sau Canada.
    Apreciez scrierea cu diacritice…In c++ tot cu diacritice iti codezi “viitoarele” softuri?
    Omule…fa un bine omenirii si renunta la internet …

  26. Românii mor de foame și noi ne cramponăm pe o bentiță tricoloră purtată de ziua Ungariei sărbătorită în România… să fim un pic serioși. Atâta tevatură pentru un subiect aproape de nimic. Prea multe energii negative și zero costructive în țara asta. Faceți dragoste nu război!
    Mariane, subscriu celor care spun că ești slab informat și că-ți dai cu părerea te miri unde – nu-ți cunoști lungul nasului. Hai dracu’ să punem mână de la mână și să strângem mai multe mâini, poate o să reușim să construim ceva pe pământul ăsta atât de roditor (până nu ni-l cumpără UE de sub noi)!
    Pentru viață!

  27. Te inteleg ca nu te intereseaza si ca ti se pare absurda toata povestea asta dar asta e datorita faptului ca esti din Satul Mare. Eu sunt din Harghita, mai exact Miercurea-Ciuc, si am fost mereu romanul intre unguri. Am facut liceul la o scoala ungureasca, fiind o singura clasa de romani pe generatie. Permite-mi sa-ti spun ca lucrurile nu stau asa cum spui tu. Ungurii de ziua romaniei, huiduiau imnul, huiduiau romanii, ne fluturau steagul Ungariei in fata si veneau la scoala cu tricouri pe care erau imprimate harti cu “Ungaria Mare” sau cum s-o mai numi. Sti care e diferenta intre noi restu si Sabina? Ea, la cei 14-15 ani, a avut curajul sa raspunda cu aceeasi moneda, lucru pe care nu il fac multi, lucru pe care eu nu am avut curaj sa il fac la varsta aia, stiind bine care sunt consecintele. Cat despre faptul ca a purtat culorile Romaniei de ziua ungurilor, eu zic sa mai faci un experiment: hai sa aducem un italian sau un spaniol sau ce alta nationalitate vrei tu, si sa il punem pe el sa se plimbe cu o banderola in culorile tarii lui de ziua Ungariei. Ce zici? Cati unguri o sa vrea sa “ii taie beregata”? Eu, avand in vedere ca am crescut printre ei, iti spun ca niciunu. Cat despre cerutul painii, spune-le cunoscutilor tai sa mearga in magazine si sa incerce altceva: in loc sa ceara o paine (lucru care intradevar este usor de inteles), sa intrebe ce fel de paine au sau la cate grame. Iti garantez ca rezultatul s-ar putea sa te surprinda. Cat despre romanii care la astfel de lucruri incep sa injure, nu pot sa zic decat ca sunt la fel ca si ungurii care ameninta. Sunt si unguri (intradevar, foarte putini) care nu se lasa influentati de puterea politica si de vrajeala cu autonomia, unguri pentru care am tot respectul. Ei ii privesc pe ceilalti unguri exact cum ii privim noi pe cei de la “Vax Populi”. Datorita lor, am invatat ungureste, lucru cu care ma mandresc, avand in vedere ca e o limba destul de grea. Bun si rau este oriunde, dar intradevar, din pacate, in Harghita si Covasna, se intrece masura.

    1. Nu inteleg, ce te impiedica sa pleci din Miercurea-ciuc, ce te mai retine daca e asa de rau. De ce nu cauti un loc mai civilizat?

  28. Nu stiu de unde esti tu Marian dar eu chiar as vrea sa mergi acolo si sa vezi ce se intampla si apoi sa-ti dai cu parerea despre ceea ce se intampla in “Tinutul secuiesc ” . Eu m-am nascut acolo , am crescut acolo , si am plecat din tara pentru ca am avut nevoie de bani asa cum au plecat majoritatea romanilor din toata tara ; deci daca majoritatea tinerilor pleaca din acele zone din cauza guvernului care ne conduce , gandeste-te si tu , ca persoana cultivata , cu facultate , inteligenta , care te consideri , ce se intampla cu tinuturile acelea , cine ramane in urma daca parintii si tineri pleaca ??? spune-mi tu !! pt k guvernul UNGARIEI PLATESTE FAMILIILE MINORITARE ROMANESTI SA DEA COPIII LA SCOALA CU PREDARE IN LIMBA MAGHIARA !!!!! apoi dupa ce vor obtine majoriate , vor actiona ca si albanezii in Kosovo !!! isi vor lua autonomia !! acum gandeste-te tu cum ar arata HARTA TARII NOASTRE ( DAK TU TE CONSIDERI ROMAN!!!!)
    http://www.youtube.com/watch?v=X5YE8q6eqxE&feature=fvwp&NR=1

  29. Eu sunt din Sfantu Gheorghe, judetul Covasna, sunt romanca cu parinti romani ( simteam nevoia sa spun asta ),am crescut printre maghiari si cred ca pot spune daca unele lucruri sunt sau nu adevarate !

    In primul rand orasul Covasna este un oras foarte mic deci toti cei care locuiesc acolo se stiu cel putin din vedere sa nu mai vorbim de niste elevi care invata la aceeasi scoala.Din cate stiu eu de 1 Decembrie se depun coroane se organizeaza cate o parada etc. crezi ca daca aceasta domisoara a participat la parada nu i-ar fi putut recunoaste pe colegii ei maghiari? daca au huiduit sau nu , asta stiu doar cei care au participat la depunerea de coroane . Dar ce rost avea sa minta? poate pentru mai multa valva sau poate nu…

    In al doi-lea rand daca tu, crescand pe langa alti unguri de la tine din Satu Mare, crezi ca ii cunosti pe toti si toti sunt ca si cei din Satu Mare … te inseli.Hai sa-ti explic putin cum sta treaba cu magazinele! e foarte adevarat ca un UNELE magazine majoritatea vazatoarelor (exista si o minoritate) te servesc in limba magiara exemplu 1 in supermarket: tu o saluti in lb romana, ea daca te saluta, te saluta in magiara, iti spune cat costa tot in magiara si trebuie sa te uiti la casa ca poate nu stii sa numeri in magiara pana la 100, ii dai banii spui multumesc, ea te va saluta tot in limba ei
    exemplu 2 un magazin in care te serveste vanzatoarea repet unele nu toate : aici ai toate sansele sa te enervezi daca dai de o vanzatoare afurizita care nu vrea nici in ruptul capului sa te serveasca ea va da din umeri si se va uita la tine , dar spre norocul vostru asta se mai intampla doar in orasele sau in satele unde majoriatatea sunt extremisti secui .
    Acum sa vorbim si despre vanzatorii care te saluta ei primii in maghiara ce-i drept dar cand le spui “Buna ziua” iti vor spune si ei tot “Buna ziua” si te vor servi in romana pentu ca avem si asa.
    E absurd sa spui ca vanzatorii din judetele Covasna si Harghita nu te vor servi daca le vorbesti in romana , poate ati dat voi de un magazinas micut cu o vanzatoare afurisita si extremista care nu a vrut sa va serveasca , dar asta nu inseamna ca se intampla peste tot, dar nici ca nu se intampla deloc asta sa fie clar!
    In al trei-lea rand as dori sa va intreb daca stit ca la primarii si consilii locale avem 3 steaguri? al Romaniei al Ungariei si al Uniunii Europene! stiti ca de ziua “Magiarilor de pretutindeni” si de ziua natioanala a Ungariei e mai ceva ca de ziua Romaniei? stiati? steagul ungariei la fecare stalp de iluminat stradal sa nu mai zic de surle si trambite.

    Cu toate astea as dori sa mai spun ca nu urasc ungurii, nu vreau sa intelegeti asta, bona mea a fost unguroaica si o iubesc ca pe bunica mea , cumnata mea e unguroaica si o iubesc ca pe sora mea, aproximativ jumatate din prietenii nostri de familie sunt unguri si sut niste oameni extraordinari . Cum as putea eu sa ii pun pe toti in aceeasi oala doar din cauza unora dintre ei care intrec limitele bunului simt ( te injura daca te aud ca vorbesti in romana , te iau la bataie sunt cazuri izolate dar care trebuie mentionate) de aceea as dori ca toata lumea sa faca o diferenta intre maghiari, care saracii n-au nici o vina si extremsiti secui cum imi place mie sa le spun care isi arboreaza in geam steagul secuiesc….

    1. Mulțumim pentru informații! 🙂 Aș avea o mică observație de făcut… nu am precizat niciunde faptul că toți maghiarii sunt la fel. Ba chiar dimpotrivă, am scris că nu există popor care să nu aibă extremiști.

      Am încercat să subliniez și faptul că prin promovarea acestui caz „Sabina Elena” la TV / Facebook se „nasc” noi extremiști și care vor avea ură pe maghiari, ceea ce nu e deloc bine.

      1. Ioana!eu sunt unguroaica tot din sf gh:)eu inca nu am aflat ca in magazinele sa nu vb lb romana!odata am mers intrun magazin(mimizupp)in centru si gandeam ca e romanca vanzatorul si am vb lb romana cu ea,ma chinuiam sa zic ce vreau(nu vorbesc perfect lb romana)sa cumpar ,dupa ce am platit am aflat ca e maghiara vanzatoarea:)eu am fost la gradinita romana si ii multumesc pt mami meu ca ma dat acolo pt ca chiar traim in romania si macar putin trebuie sa vorbim lb romana!dar din pacate uni romani din sfantu ne radede noi deoarece nu vorbim corect lb romana!:(

  30. Dex defineste extremismul ca fiind “Atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor” … Bentita nu impune nimic. Imnul nu impune nimic. Insa huiduiturile, luarea fortata a bentitei, amenintarile sunt menite sa impuna.

    Au zis multi ca ceea ce a facut Sabina e ‘extremism’, ca ea este o rasfatata si ca ce face e din orgoliu. Posibil. Dar din orgoliu ea poarta o bentita. Cei de etnie maghiara, pe de alta paret, din orgoliu nu poarta bentite, ci ameninta cu moartea, injura si fac ce le sta in putere sa ii ia bentita. E chiar asa de greu de judecat ? Daca esti student, ma gandesc ca ai facut ceva logica intr-a 9a ?

    1. Ce a făcut Sabina nu e extremism. E extremism ce fac majoritatea care au dat like pe Facebook paginii ei… majoritatea au luat ură pe maghiari.

      1. Tin sa te anunt ca majoritatea din zona asta au ura pe maghiari de mult timp nu de cand a aparut copila asta…propabil aceasta ura nu era asa de “publica” pe fb pana acuma… dar crede`ma era.

  31. Salutare Natiune !

    Sunt roman si traiesc in Ardeal , nu in zona sa zisului Tinut Secuiesc 🙂 dar in apropierea lui. Am avut ocazia sa calatoresc datorita serviciului de nenumarate ori in cele 3 judete si sa-i intalnesc pe cei de acolo , pe romanii de acolo fie ei get-beget , fie de etnie maghiara , ca fie vorba tot romani sunt deocamdata … De cate ori m-am orpit sa imi cumpar ceva de mancare din zona tot timpul raspunsul primit din partea vanzatoarelor l-am primit in limba maghiara , fie ca imi numara restul sau imi raspundea la o intrebare pusa de mine despre vreun produs ce doream sa-l cumpar , cu toate ca eu intrebam in limba romana ! Asta nu este poveste de la prieteni ci fapt trait de mine ! Cand am comandat telefonic o pizza nu am reusit sa ma inteleg , sa imi fie luata comanda pana cand cineva din apropierea mea , care era de etnie maghiara nu a vorbit el la telefon si s-a facut inteles datorita limbii , altfel ma lua naiba de foame … cand am oprit intr-o piata am fugit sa cumpar un buchet de flori sotiei mele, aveam o aniversare placuta noua si am vrut sa o surprind … E doamna care era cu florile nu imi raspundea cat costa buchetul in limba romana. I-am specificat ca nu sunt din zona si nu stiu limba maghiara , i-am spus ca imi pare rau ca nu cunosc dar as vrea sa stiu cat costa … iarasi am primit raspuns in maghiara. Am repetat de 3 ori faza si cand i-am spus ca ma duc sa cumpar de la vecina ei de taraba … ghici mi-a raspuns sec 20 lei buchetul !!!!! Eeeeee …. Treaba nu este chiar asa …

  32. Stimate domn. Cand pretinzi ca o fetita de 15 ani nu are cei 7 ani de acasa, poate ar trebui sa te gandesti daca tu ii ai, atunci cand ii faci DOBITOCI si CRETINI pe cei 50.000 de sustinatori ai Saninei. Eu ma cam indoiesc. Intrebi daca nu ne-am saturat de perioada 1945-1989 si de Mother Russia? Da! ne-am saturat , dar de ce nu intrebi daca nu ne-am saturat si de 1867 – 1918 sau de Dictatul de la Viena 1940-1945 ? Cred ca ne-am saturat si de acea perioada. Intrebi pe cine vom idolatriza , pe Hitler ? NU. Dar tu ? Pe cine idolatrizezi ? Pe Miklós Horthy ? Pe Mihály Károlyi ? Sau pe Bela Kun ? Dupa modelul pe care-l promovezi, cred ca nu va mai dura mult pana ii vei face eroi pe acesti indivizi. In PS-ul tau, ne incurajezii si ne spui sa nu ne facem griji, ca se poate supravietui ( in Covasna ). Pai daca tu consuderi ca in tara mea in Covasna sunt supus doar supravietuirii, atunci cu certitudine modul tau de gandire cred ca ar trbui revizuit. Mai spui ca nu esti un mare nationalist / sau patriot . Asta se vedea din simpla lectura a textului tau , nu trebuia sa te obosesti sa mai mentionezi. Inteleg ca esti student. Pacat ca dupa ’89 nu s-a mai facut istorie in scoala ( pentru ca ceea ce ai studiat in scoala nu se poate numi istorie ) dar student fiind, cred ca ar fi trebuit sa citesti si putina istorie ( nu face rau la cap ) Sunt suficiente surse de informare si iti recomand cartile lui Larry Watts sau istoria lui R. W. Seton-Watson ( asta ca sa nu iti dau autori romani ) Cat priveste faptul ca te-ai saturat sa tot vezi postari cu Sabina … este simplu… da un unlike si ai scapat. Totodata am scapa si noi, cei 50.000 de dobitoci. Nu-i asa , dle Bine Crescut?

    1. Nu am dat like paginii ei de Facebook. Dar nu există zi în care presa să nu scrie despre subiectul ăsta și să nu văd cum comentați aiurea majoritatea.

      1. Aiurea ? Majoritatea ? Dar oare de ce nu incerci din multele comentarii “aiurea”( unele lipsite de patima ) sa incerci sa faci o introspectie a modului TAU de a gandi ? Poate ca unii dintre noi avem ceva mai multa experienta de viata, profesionala si nu in ultimul rand cunostinte mai temeinice asupra istoriei . Poate gresim noi, aia multi, dar poate gresesti tu. Chiar nu vrei sa admiti ipoteza aceasta ? Si faptul ca ai o alta opinie, nu m-ar deranja, dar sa-i faci cretini pe cei ~50.000… imi pare lipsa de respect, infatuare, lipsa de toleranta si nu in ultimul rand, necunoastere.
        Siman, un sas din Sibiu, cred ca ti-a dat un raspuns de bun simt. Poate ar fi intelept, nu neaparat sa-i dai dreptate, ci numai sa meditezi la cele scrise de el. (3 postari mai jos )

        1. Nu mă interesează istoria atât de mult, deși nu am lacune nici la acest capitol, iar asta fiindcă nu cei de acum sunt vinovați pentru întâmplări de acum sute de ani. Nu-mi pasă de ce anume a apărut prima dată, găina sau oul, absolut deloc. Infatuare, lipsă de toleranță și de respect e și ce fac 90% din cei 50000 (cred că am fost generos când am spus 90%). Suntem egali și e incorect ca pentru 2-3 extremiști care au jignit o fată pe Facebook să atacăm un întreg popor.

          Și… să fim serioși, și tu ai fost înjurat la școală, dar foarte probabil de „amici” români. Desigur că nu a fost atât de grav și asta fiindcă nu ai fost înjurat de persoane de altă etnie. Dar etnia NU CONTEAZĂ absolut deloc, ai fost jignit în același stil, problema e că majoritatea se bosumflă când e jignită de persoane de altă etnie, culoare, naționalitate etc. și astfel se creează un adevărat fiasco: „Păi cum îți permiți tu, BOZGORE, să mă înjuri pe mine?!”.

          1. -Statutul tau de student, te-ar fi pus in situatia in care ar fi trebuit sa te intereseze istoria, chiar si cine a aparut la inceput “oul sau gaina”, cel putin asa era pe vremea mea. Faptul ca nu te intereseaza nimic, te pune in postura ingrata de ignoranta si asta nu este tocmai bine cand te exprimi public.
            -Ignoranta? Lipsa de toleranta si respect? Poate recitesti textul scris de tine, cu calm si sa analizezi daca tu ai respect, si toleranta.
            -Daca am fost injurat? Poate in trafic. Si crezi ca este normal in tara mea sa fiu injurat si badjocorit pentru ca sunt roman, de un cetatean roman de o alta etnie. Sa dea cineva foc simbolurilor nationale , sa-mi spuna ca in Covasna limba maghiara nu este optionala, ci obligatorie si eu sa nu ma simt ofensat? Cum poate cineva sa considere un gest provocator purtarea tricolorului in ori ce zi a anului, chit ca este ziua nationala a Ucrainei, Ungariei, Bulgariei, etc ? Oare daca de sarbatoarea nationala a Ungariei, cei ce sarbatoreau, fluturau steaguri maghiare si romanesti, s-ar mai fi inflamat cineva ? Si daca tot sunt cetateni romani, nu ar fi fost normal si un steag romanesc? asta in ipoteza ca sunt cetateni loiali ai Romaniei. Cand un Tokes de ziua nationala a Romaniei, imi spune ca pentru el este o zi de doliu, cum vrei sa reactioneze romanii la atatea insulte? Cu toleranta ? Cu respect fata de un Tokes sau Cibi? Si aici nu ma refer la majoritarii unguri de bun simt.

            http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacre_%C3%AEn_Transilvania_de_Nord,_1940-1944

            http://roncea.ro/2011/05/30/nu-uita-masacrele-comise-de-unguri-asupra-romanilor-un-film-tulburator-video-exclusiv/

        2. Statutul meu de student mă pune în situația să mă intereseze și să fiu la curent cu ceea ce se petrece în domeniul meu.

          Faptul că nu mă interesează istoria înseamnă că nu sunt adeptul naționalismului și a patriotismului, ci adeptul egalității între oameni. Naționalismul și patriotismul sunt niște mari tâmpenii care au rolul de a face persoanele să se simtă diferit numai fiindcă fac parte dintr-o altă națiune.

          Nu mă face să îți dau articole din presa străină (și acestea recente!) cu români prinși la furt sau care au comis crime (și care nu sunt de origine rromă). Masacre au avut loc și vor mai avea loc, indiferent de origine.

          P.S. Un om politic nu reprezintă un popor întreg. Eu nu mă simt reprezentat de absolut nimeni din clasa politică românească.

  33. Unu, cei din afara Ardealului amesteca secuii cu maghiarii si jignesc un popor intreg pentru 10(app) extremisti ceea ce eu consider injust. Doi, ma intreb daca aceasta fata nu doreste publicitate, de ce si-a mai facut poze si in alte zile cu bentita si le-a postat pe facebook? PS: Aprecieri celui care a scris acest articol care prezinta 100% adevarul !

  34. Este o actiune de promovarea …blogului ??

    Pot fi de acord cu opinia ta, d-le. Marian Vanca ( ??!! am indoieli ca este numele tau adevarat si asta …conteaza ) , dar nu pot uita huiduielile ungurilor, adresate imnului nostru national , cu ocazia oricarei manifestari , mai mult sau mai putin …sportive . Vezi cele mai….”proaspete” huduieli de la meciul de fotbal ( asta in afara stadionului ) de ..vineri 23.03.2013; poate daca ….”pica” ….sambata, sau de 1 dec.cand eram liberi ( la ora de istorie ) ….nu ai fi recunoscut ca au fost ….Poate se exagereaza putin ( tu poti citi si ..Putin ) , dar ultimile declaratii de autonomie ”borate” de Laslo Tokes, drapelul secuilor pe primarii, acordarea cu atata usurinta a dublei cetatenii, incidentul de la echipa de hochei, cartile de istorie alternativa, prezenta oficialilor maghiari de ziua Ungariei in Romania si declaratiile lor si de ce nu degetul mijlociu ridicat de pustiul din planul doi din imaginea cu fata cu bentitza tricolora …nu sunt de luat in calcul ?? Asa, doar cateva exemple mai proaspete ! Am intrebat si mai intreb , poate stii tu ; pustiul cu degetul mijlociu in sus, este de etnie maghiara , cam ce crede ”a lu’ matale” ca….semnifica si ce educatie a primit el in familie ???? Cate mai trebuie sa induram ca sa intelegem mai profund ce doresc extremistii maghiari ( nu toti, aici ai dreptate ) si cand este momentul sa luam atitudine ?? 50.000 ( 49.999 + je ) de cretini zici , d-le Vanca ??

  35. Salutare!

    As inepe comentariul mentonand ca la origine sunt sas(de prin zona Sibiului mai exact) dar in primul rand sunt ROMAN!Indiferent de ce natinalitate esti la origini in primul rand ar trebui sa te consideri ROMAN si apoi orice atlceva!Nu am nimic personal cu cetatenii de etnie maghiara ce locuiesc in Romania dar am cu extremistii maghiari de genul celor care ard steagul Romaniei de 15 Martie,de genul celor care il “spanzura” pe Avram Iancu, de genul celor care arboreaza drapele reprezentand Ungaria Mare si chiar de genul asa-zisilor secui care pretind autonomia Tinutului Secuiesc desi eu unul nu imi amintesc sa fi citit sau sa fi invatat vreodata despre un Tinut Secuiesc autonom de-a lungul istoriei Transilvaniei(poate ma insel desi nu cred tinand cont ca iubesc istoria).
    Itradevar cazul Sabinei Elena a luat niste proportii uriase in primul rand datorita mass-media dar si datorita amenintarilor cu moarte pe care aceaste pustoaica de 15 ani le-a primit.Se pare ca unii maghiari nu trece peste gesturile unei adolescente si atunci recurg la injurii si amenintari la dresa ei si a familiei ei…Nu vi se pare normal ca atunci romaii sa reactioneze la fel?!Tu cum ai reactiona daca fiica ta,sora,mama,sotia,o prietena ar fi amenintate cu moartea?Vrei sa iti spun eu ce se va intampla in cazul in care aceasta pustoaica va aparea la scoala cu o vanataie in zilele urmatoare?Poate va mai aduceti aminete de evenimentele de la Tirgu Mures de la inceputul anilor ’90…doar ca de data asta nu cred ca situatia ar putea fi dezamorsata atat de usor ca atunci..,Au mai trecut ceva ani de atunci iar situatia pentru romaii din judetele majoritar maghiare s-a inrautatit si sincer cred ca lipseste doar scanteia care sa dea foc butoiului cu pulbere…

    In articol de luai de cei care il citeaza pe Putin in privinta minoritatilor dar stiai ca si primul ministru al Australiei a facut doua declaratii asemanatoare in decursul anului trecut referindu-se la minoritatile(religioase – sau mai exact la musulmani) din Australia?(http://www.themuslimtimes.org/2012/11/australia/prime-minister-julia-gillard-australias-message-to-muslim-australians)Se pare ca nu doar romanii gandesc asa ci si altii: cui nu-i convine este liber sa plece!

  36. De ce mergeti toti pe o pace extrema nu inteleg. Se zice ca noi, civilizatia moderna suntem si cea mai civilizata. Din contra suntem cea mai tampita de la inceputurile timpului si pana acum, asta datorita politicii de PROSTIRE dusa in intreaga lume. Suntem asa destepti cum nu a mai fost nicio civilizatie antica, medievala sau care mai vreti voi. NU!!! Razele X au aparut prima data in EGIPTUL Antic si nu se stie nici pana azi cum au reusit, au statui ridicate dintr-o bucata care nu pot fi ridicate nici de cea mai puternica macara de la noi. Am zis ca noi nu mai avem razboaie :)))) Total gresit, razboiul nu s-a terminat nici pana acum. Germania inca se cearta cu Franta, Japonia cu america si multe altele, doar ca aceste subiecte sunt musamalizate.

    Unii romani, ca de exemplu domnul care a publicat articolul, zic ca e se poate coabita cu ungurii. NU!!! Nu se poate, si asta datorita istoriei si scarbei provocate de prezenta lor, de atitudinea lor fata de aceasta tara. Patriotismul a disparut si se gasesc multi idioti (din punct de vedere psiho) care zic “Lasa-i frate sa faca ce vor, ce se poate intampla, ne pot lua pamanturile?” Ei bine, DA!!! Ne pot lua pamanturile daca nu luam atitudine. Cu cat mai mare ura impotriva ungurilor, cu atat tara asta se va dezvolta mai mult. In era comunista minoritatile nu aveau voie sa ceara drepturi zicand ca sunt discriminate, acest fapt constituind o infratiune si fiind pedepsit penal. In Rusia, Germania si Japonia inca e asa, ceea ce mi se pare corect. De ce??? Deoarece voi, minoritatile, aveti nevoie de noi, si nu noi de voi. Voi ati venit la cersit, furat si trait in acesta tara. Nu conteaza ce sunteti; NOI nu avem nevoie de voi ci voi de NOI.

    Nu voi accepta niciodata ca cineva sa imi jigneasca tara!!! Chiar daca sunt 1-2, 5-6, 142-4134, 2651346-1363663 asta insemnand chiar 1% din pop acelei tari, voi acuza mereu acea tara, iar ura rasiala se va acumula usor, usor. De ce acuz acea tara? Pentru ca guvernul lor nu ia nicio atitudine, ba chiar dimpotriva, acesta zice ca li se cuvine ce cer. Treziti-va si uitati-va si intrati si in umbra sa vedeti cum e. Am intrat si am ramas uimit de ce e acolo. Nu voi accepta ungurii niciodata.

  37. Eu am cumparat paine la Sf Gheorghe si mi-a facut chiar placere sa imi exersez (admit cu rusine) putinele cunostinte de maghiara. Iar vanzatoarea mi-a raspuns in romana. Cu zambet! Ceea ce se poate mai putin afirma despre vanzatoarele romance din alte parti ale mult-iubitei si sacrei lor patrii.

    Bravo pentru articol!

    1. si voua e mai bine sa vorbiti mai multe limbi :)sti cum e ..e si roman rahat si ungur!e si roman bun si ungur:)!oricum eu stau in sfantu si inca nu am auzit ca in magazinele nu vorbesc limba romana!

  38. Apreciez părerea ta, iar media a zbârcit-o rău și tot ea trebuie să o repare pentru a nu se naște alți extremiști. De exemplu prezentând felul în care se sărbătorește la liceul din Covasna 1 Decembrie (chiar dacă este zi liberă sau pică sâmbăta). Nu știu însă cum a fost la Satu Mare, Arad, Covasna, Sfântul Gheorghe, Odorhei … de 1 Decembrie 2012. Te rog să afli tu pentru mine, făcând asta comparativ cu martie 2012 sau martie 2013. Câte însemne românești s-au folosit în martie? Și câte ungurești în decembrie? Am prieteni maghiari chiar dacă nu cunosc limba maghiară. O susțin pe Sabina deoarece maghiarii din jurul ei consideră gestul ei a fi o provocare legală și, în special, deoarece extremiștii au amenințat-o. În calitate de părinte aș susține orice tânăr din țara noastră care este amenințat (rrom, maghiar,saș,armean …)

  39. Nu cred ca ai inteles miezul problemei. Anume ca s-a considerat in scoala respectiva ca simbolul national deranjeaza. Toti cei care sunt deranjati de simbolul national sunt dusmani ai statului roman, implicit al nostru, al tuturor cetatenilor romani iar oricine din Vaslui pana in Caracal si Satul Mare are nu numai dreptul dar si obligatia sa-si apere statul.
    Steagul nu este un simbol etnic, ci un simbol national.
    Daca i s-ar fi intamplat unui puscarias, unui preot, unui maghiar, sau orcarui cetatean roman reactiile ar fi fost aceleasi.
    Nu comentez generalizarile, sunt de prost gust.

  40. Va trece si chestia asta, cum au mai trecut si altele. Nu mi se pare insa normal sa invete maghiarii din Harghita si Covasna o istorie in care li se arata ca romanii au fost supusii secuilor si alte povesti de genul acesta. Oficialitatile maghiare sa renunte la povestile cu Autonomia si atunci cred ca lucrurile se vor rezolva.

  41. Patriotismul incepe de la respectul fata de propria limba. Domnisoara cu bentita ar trebui sa invete mai intai sa scrie corect in limba romana si abia pe urma sa dea lectii de patriotism altora. Ea scrie in pagina ei de Facebook “cel care ma amenintat”, dusmanind, probabil, nu doar ungurii, ci si cratimele. Pe mama ei asta ar trebui s-o ingrijoreze.

  42. Aş fi vrut să vă povestesc unele lucruri domnule Marian, însă şi eu mă număr printre cei 50 mii CRETINI şi atunci cred că nu are rost să continuăm

    O zi bună vă doresc!

  43. Încă un lucru, nu am absolut nimic cu maghiarii, din contră, nu am dat like paginii Sabinei pentru a alimenta comentariile care conţin mesaje extremiste ci pentru faptul că pustioaca asta are o fărîmă de ” ceva ” în ea, atit

  44. Domnul Marian, sunt cetatean al acestei tari, jumatate german, jumatate roman, nascut in Constanta si crescut in Moldova(Iasi). Aici si locuiesc. Intotdeauna au fost mituri ca ungurii de origine romana se urasc cu moldovenii, chiar s.au facut bancuri pe seama asta. Sa nu uitam de Miorita, unde cel moldovean e ghinionist. Aici de cand stau(20 de ani) nu am auzit pe nimeni sa urasca pe unguri dar am auzit sa aiba probleme cu ei, ca si mine de altfel. De fiecare data cand am fost in Targul Secuiesc, nu am reusit sa fac decat o ospatarita sa vorbeasca in limba oficiala a statului in care traim, in rest magazine sau chiar la posta am fost intampinat de vestititul “nen tu dom”. Nu am nimic cu nimeni, suntem oameni si trebuie sa ne comportam ca oameni si de ce nu, daca se poate, ca romani. Nu zic, m.am ratacit in inima Harghitei cu masina, in sate uitate de lume si oamenii s.au chinuit sa ma ajute in romana lor stricata. Dar nu cred ca este normal ca in tara asta, sa treci prin niste judete si cei de acolo sa nu stie limba oficiala. Am un caz aici in Iasi, un domn, coleg de serviciu, venit din Covasna, vb foarte bine romana, dar vorbeam ziele trecute si mi.a marturisit ca nici bunica si nici mama lui nu cunosc limba romana, cica nu le.a trebuit. Tatal lui era roman din zona Prahovei si a invatat el maghiara cand sa casatorit. Nu e normal ca ei se ceara autonomie! Nu e normal sa isi bata o mana de oameni joc de o tara intreaga. Si scuzati.ma daca gresesc sau jignesc pe cineva, dar sunt de acord cu ce a spus Putin, nu noi avem nevoie de ei, ci ei de tara asta si ar trebuii sa o respecte!
    Cu stima

    Imi cer scuze pt eventualele greseli strecurate, stiu sa vb si sa scriu f bine in limba mea materna, dar am scris de pe telefon si in graba!

    1. Stimate RobyLup!
      Întâmplător eu locuiesc în Târgu Secuiesc. Ceea ce scrieți dvs. în legătură cu nem tudom nu mi se pare a fi adevărat. În afară de bătrâni toată lumea vorbește în lb. română, și nu există asemenea cazuri, chiar astăzi am fost în spatele unui cetățean român, a cerut ceva, și nu au fost probleme. În majoritatea restaurantelor meniul este în cel puțin doi, iar în rest în trei-patru limbi. Și în oraș nu sunt probleme interetnice. În afară de rromi, ce fură tot ce se apucă.
      În plus chiar astăzi m-am gândit, ce se află în spatele acestei ”bentițe”. După cum știm toții, guvernul vrea să începe procesul de regionalizare. Au ei o ideea, iar Uniunea Democratică a Maghiarilor o alta. Acesta din urmă vrea ca județul Covasna, Harghita și Mureș să alcătuiească o regiune. Motivul este destul de simplu, dacă aceste județe sunt comasata la alte, locuite de români, populația vorbitoare de maghiară scade sub 20 la sută, și din acel moment nu mai poate folosit aproape nicăieri. Deci când vine momentul regionalizării, guvernul poate arăta cu deget la acest eveniment nefericit (și din punctul meu de vedere creat artificial), cumcă aici românii sunt asupriți de extremiștii maghiari, și cum să mai permite comasarea celor trei județe. Într-adevăr extremiști sunt și în rândul maghiarilor. Dar marea majoritate trăiesc pașnic. Și într-adevăr vrem autonomie. Acesta nu înseamnă separarea de România (acest lucru este iarăși interpretat greșit), ci vrem să trăim după acei bani ce am produs noi. Adică impozitele să nu mai trimitem la București, și la sfârșitul lunii martie să mai tot așteptăm până când mafia politică aprobă bugetul, ci npoi să decidem ce facem cu banii noștri. Atât. Din punctul meg de vedere ași da autonomie atât maghiarilor din Țara Secuiească, cât și pentru locuitorii din Țara Bârsei, al Maramureșului, pentru cei care trăiesc în Banat, etc. Chestia asta cu Bucureștiul fluieră, și fură, ne-a ajuns. Deci lucrurile sunt așa. Autonomia nu înseamnă că cineva vrea să facă stat în stat. Cu multă stimă, o zi frumoasă.

      1. Stimate nemtudom!
        ” În afară de bătrâni toată lumea vorbește în lb. română”
        De ce batranii nu vb limba lor natala?

        “chiar astăzi am fost în spatele unui cetățean român”
        Dumneavoastra nu sunteti cetatean roman? De ce v.ati exprimat asa?

        “În majoritatea restaurantelor meniul este în cel puțin doi, iar în rest în trei-patru limbi.”
        Vad ca si dumneavoastra nu vb romana ca prima limba.

        “Și într-adevăr vrem autonomie. Acesta nu înseamnă separarea de România (acest lucru este iarăși interpretat greșit), ci vrem să trăim după acei bani ce am produs noi.”
        Cu tot respectul si eu produc bani in Moldova, dar nu cer autonomie!

        Fratilor, cu tot respectul, nu va place la noi, mergeti la ei!

      2. Stimate Nemtudom, sa inteleg ca autonomia inseamna pentru tine ca veti
        trai din ce produceti in Tinut. Adica max. o luna, dupa care ce faceti? Asteptati cu mana intinsa la guvernul din Budapesta ? Pentru inca o luna.
        Lasand calculele deoparte, chestia cu autonomia este un soi de “ruleta ruseasca” jucata de extremisti si politicieni cu destinele a sute de mii de oameni din aceasta zona. O continuare a provocarilor extremiste poate declansa un boicot national a tot ce inseamna produse sau servicii din Tinutul Secuiesc. Sau altfel spus falimentul turismului si industriei din zona si implicit transformarea locuitorilor in NINJA (No Income, No Jobs, No assets). Asa ca mai usor cu nationalismul pe scari !

  45. Am citit cu atenție articolul tău. Din punctul meu personal de vedere în unele privințe ai dreptate, în altele nu.
    Am și eu rude, prieteni și cunoștințe și în Ardeal și în Ungaria. Și ȘTIU că omul de rând, indiferent că e român, maghiar sau secui își vede de treabă, de familie, etc. Nu-l interesează autonomie și alte prostii. Nici eu, de aici, din Bacău, nu am nici o problemă cu vreo etnie în sine. Pădure fără uscături nu există. Însă problema e că în România nu se mai vede pădurea din cauza uscăturilor…
    Sabina a devenit un fel de simbol al dreptății și a românismului. Nu intru în detalii dacă a fost sau nu la școală pe 1 De cembrie, etc. Nu asta contează. Principalul este că a avut cineva curajul să ia atitudine. Marea prostie a românilor este că fac mitinguri de solidaritate (cu Sabina, de exemplu), ies câteva sute de oameni și… Și…? „Câinii latră, caravana trece”… Ce se întâmplă în zona denumită generic Har-Cov NU este generat de omul simplu, ci de câțiva iredentiști, sub oblăduirea onor conducerii României. Conducere pe care NOI am votat-o.
    În articolele mele am atras mereu atenția asupra respectării Constituției României. Și, mai ales, la IMPUNEREA și RESPECTAREA LEGILOR. Mereu dau exemplul Constanța. Cum pot trăi acolo români, turci, tătari, greci, ucrainieni, armeni, bulgari și alții în armonie? Ăia nu cer nici autonomie, nici învățământ în limba maternă sau altele. Doar în Har-Cov UNII maghiari sau secui nu mai încap de noi, ceilalți! Ungariei nu le pasă de aceștia, dar ei spun că-s maghiari…
    Părerea mea este că aceste tensiuni trebuie rezolvate de către clasa politică românească prin instituțiile statului. Prin simpla APLICARE A CONSTITUȚIEI ȘI A LEGII. Se poate. Trebuie doar SĂ SE ȘI VREA…
    Susținerea Sabinei de către mine nu se referă la ea ca persoană, ci încerc să trag un semnal de alarmă autorităților statului. Altfel… Români, maghiari, secui / Suntem ai nimănui.
    Sper că nu am deranjat prea tare…
    Toate cele bune!

  46. Revin, scurt: prea puțin contează că Putin a transmis acel mesaj despre minorități. Putea fi transmis de Merkel, de Obama, de Charles de Gaulle, de Hitler, de Napoleon… Contează CONȚINUTUL său. Adică TOȚI cetățenii unui stat să respecte LEGILE și CONSTITUȚIA statului respectiv.
    Mulțumesc.

  47. ideea e ca unii unguri sunt bolnavi mintali si au amenintat-o cu moartea. d-aia toata lumea o sustine. pt ca daca ar fi singura,probabil ar fi moarta. ea umbla cu un politist dupa ea de fiecare data. e advt ca si-a cautat-o , dar tot ce a vrut a fost sa isi apere tara. 🙂

  48. Ok! Ai o parere pe care noi suntem obligati sa o acceptam chiar daca nu o impartasim pentru ca este a ta! Esti contra Sabinei si a mesajului ei. Totusi ceea ce nu pot intelege este de ce ii numesti ”cretini” pe cei care sunt de alta parere decat tine. Nu stiu daca fata a mintit sau nu dar totusi ne-a deschis multora ochii in ceea ce priveste faptuil ca suntem ROMANI si ca trebuie sa ne cinstim tara in orice zi a anului nu doar de 1 Decembrie; ne-am nascut in Romania(fie ca ne place, fie ca nu), traim aici si multi dintre noi vor muri aici asa ca de ce nu ne-ama apara patria? Repet: eu personal iti respect decizia poate pentru ca sunt undeva la mijloc in tot scandalul asta( totusi nu indiferenta) dar cred ca ar fi corect daca nu ai mai jigni pentru ca poti sa iti exprimi opinia si intr-o maniera civilazata!

  49. In lume sunt cateva feluri de oameni,unii dezinformeaza intentionat iar altii nu stiu sau nu au o scara de valori in limita bunului simt.In tara ta sa nu poti sa porti steagul,sau nu poti sa intonezi imnul( se poate sa fi fost in prima zi de dupa cele libere din preajma zilei de 1 Decembrie)De ziua nationalaa Romaniei asa zisi discriminati afirma ca este o zi trista si arboreaza steagul in berna ( in semn de doliu ” pt nedreptatea de la 1 Dec 1918 ” si se aduna pt a isi impartasi durerea, indignarea de a avea tupeul sa fim o tara cu granitele in forma asta ) Eu traiesc in Brasov si am avut cativa prieteni maghiari care mi-au spus clar si raspicat ca transilvania este a lor.Este revoltator ca o mana de oameni sa aiba mai multe drepturi decat ceilalti,fara sa ne mai gandim ca asa zisi discriminati sunt descendenti ai unora care au omorat si jefuit cu sange rece perioade lungi pe romani ( sa citeasca istoria Romaniei cine nu stia – este scrisa in cartea de istorie dar in romaneste )In Romania se vorbeste in institutii publice doar in romaneste – steagul romanesc,iar numele tuturor inscrisuri oficiale trebuie sa fie in romaneste ( fara placute sau denumiri bilngve )
    Noi suntem ROMANI aici stapani pe veci !!!

  50. Foarte bine le-ai zis! Si eu sunt roman ardelean, dintr-o zona mixta etnic si sunt dezgustat de manipularea aceasta grosolana si de ecoul mare pe care il produce in randurile celor spalati bine pe creier…

  51. sincer nu sunt de acord cu ce spui tu ..aici problema s-a mutat de la tot ce a facut fata respectiva la o problema destul de veche si de care nu cred ca vom scapa niciodata. Nu ne am inteles si nu ne vom intelege niciodata cu ungurii..asta poate pt ca ne-au invadat teritoriul si acum il considera al lor.. noi i-am primit,i-am acceptat in tara noastra, i-am primit chiar si in viata politica a tarii. Cred ca faptul ca nu au acceptat ca de ziua nationala a Ungariei sa vada un steag roman spune multe… Asta este parerea mea..si tu ai avut-o pe a ta, pacat doar ca nu stii sa ti-o exprimi intr-un mod care sa nu ofenseze niciuna din partile ce sunt implicate…pacat

  52. Nu inseamna ca e needucata daca uraste “un popor” si stii ceva? suntem in Romania, e tara noastra, tricolorul ne reprezinta, putea sa il poarte oricand si poate ca a facut bine ca la purtat de ziua maghiarilor. Poate ca se cred ca la ei acasa in Romania si au cam mult tupeu sa aduca injurii la adresa Sabinei si tuturor romanilor, plus ca au amenintat-o si cu moartea. Dupa cum zici tu “o rasfatata de 14-15 ani” putea sa nu fie luata in seama, sa fie doar un mic incident intre ei, ca si colegi. Mi se pare foarte corect ce a facut Sabina mai ales ca si ei de Ziua Romaniei au facut la fel.;)

    1. Mulțumim că ne înveți ceva nou și anume că un părinte nu trebuie să își învețe copiii să nu aibă ură față de popoarele străine, ba chiar dimpotrivă, să le spună că e OK dacă urăsc unele popoare de peste granițe.

  53. refuz sa cred ca aceasta prepubertana rasfatata (nu o insult si nici nu dau cu presupusu’ ) nu a fost agresata de extremistii maghiari, asa cum refuz sa cred ca extremistii romani nu incita la scandal. Ei bine, acum nu vreau sa zic ca asta mica o incitat in vrun fel doar pentru ca a purtat o bentita cu tricolorul nostru, dar trebuie sa intelegeti ca extremisti rasisti si alti oameni de nimic veti intalni des din pacate. Eu nu’s extremist da as bate ca la hotii de cai p’astia de-si cer autonomia in buricu romaniei sau/si pe rromanes si romani ( sunt si d’astia pentru ca inloc sa-i educam le.. hmm furam obiceiurile?) plecati la ciordeala si cersit.

  54. sunt fericita ca am scapat din Romania.imi pare rau ca va preocupa mai mult scandalul dintre romani-maghiari,decat saracia din tara voastra.v-ati intrebat ce s-ar intampla daca ar pleca toti maghiarii din Romania?

    1. Draga mea ma bucur ca ai luat o asemenea decizie, te rog sa-ti iei si celalalte rude ale tale. Sa nu crezi ca noi ne vom supara daca nu mai vreti sa stati in Romania
      Si acum sa-ti raspund,va fi foarte bine daca a-ti pleca toti ( va fi asa cum a fost inainte sa veniti in Romania )

      1. doamne:)) dute ma si mai invata putin:)) daca poti sa citesti intra pe net si cauta cine a fost mai repede aicia!!!!fuck off

  55. „Nem tu domn!”, probabil nu e scris corect pentru ca nu cunosc maghiara, dar o aud de fiecare data in Harghita si/sau Covasna, in Baile Tusnad sau cel mai recent la Boresc la centre de inchiriat schiuri cand trebuie sa merg sa imi iau schiuri si ma ajuta un prieten sa comunic cu ei. E normal ca intr-un STAT sa nu reusesti sa comunici in propria limba oficiala? Si o a doua chestiune: si populatia romana este minoritate in multe State din lumea asta…cati au cerut autonomie, tricolor pe cladiri si multe alte abureli de genul???

  56. Marian Vanca,ai gasit un mod foarte inteligent de promovare. Felicitari! Dar de la simpla dorinta da a te face remarcat pana sa ajungi sa vexezi un popor e mult…..cam prea mult. Ai sarit calul, si ar fi diplomatic sa-ti ceri scuze, asta ca sa nu devi tu cel cretin. Nimeni nu e oblicat sa fie de acord cu parerea ta. Asa vezi tu lucrurile, si noua nu ne ramane decat sa-ti respectam opinia, asa cum ar trebui sa procedezi si tu cand vine vorba de cum vedem noi lucrurile. Vino sa stai de vorba cu cei din sudul tarii sa vezi ca 99% dintre ei nu sunt de acord cu ungurii care locuiesc in ardeal, pentru simplul fapt ca aproape toti nu respecta constitutia caestei tari. Te rog sa-mi spui si mie unde in lumea asta minoritarii etnici au atatea drepturi si in schimb ei incalca atat de grav constitutia tarii?

  57. Ati uitat ca la alegeri a venit Orban ministru din ungaria sa le spuna ungurilor din Romania sa nu iasa la vot. Daca asta nu e amestec in treburile interne ale statului Roman atunci ce e? Dupa parerea mea trebuia bagat in puscarie…..

    1. Frate,te citez : ” Ati uitat ca la alegeri a venit Orban ministru din ungaria sa le spuna ungurilor din Romania sa nu iasa la vot. Daca asta nu e amestec in treburile interne ale statului Roman atunci ce e? “. Dar stiai frate ,ca Orban nu a venit in Romania la intamplare ci, pentru ca a fost rugat de prietenul sau Basescu ,sa-i faca un servici adica, …… sa le spuna ungurilor din Romania sa nu iasa la vot ???
      Intelegem frate ???

  58. Felictari pentru mesaj!
    Nu te lasa influentat de criticile postate, pentru ca multi sunt platiti sa faca sa para ca in online exista o anumita opinie dominanta, asa cum si la tv incearca sa prezinte cum gandesc romanii.
    Romanii nu gandesc asa cum ii prezinta televiziunile si autoritatile.

    Trebuie sa fi OAMENI inainte de a fi roman nu conteaza nationalitatea.
    Cand OMENIA domina nationalismul e bine. Cand nationalismul primeaza in fata omeniei suntem buni de condamnat si de dispretuit.

      1. Deceneu, daca ai fi folosit si virgulele din cand in cand, te credeam. In momentul in care vii si spui ca oamenii sunt platiti pentru a face comentarii cu privire la patriotism, facand o rima, iti spun ca esti plin de cretinism. Ma faci sa rad. Inseamna ca toti americanii care ii vezi cu drapelul pe varful casei, sunt platiti sa isi arboreze steagul. Trist, daca ai ajuns sa gandesti asa ceva.

  59. Oameni buni…numai unii ca altii sunt hateri…deci tipa asta Sabina…nu ma prea intereseaza cine e si nush ce o fi durut-o grija de batjocora facuta de catre “prieteni”nostri unguri…dar totusi nu cred ca este o minciuna…pt persoana cre a deschis acest topic…ma bucur ca mai e putin patriotism si printre astia mici:P

  60. Cred ca suntem singura tara din lume in care simpla afisare a drapelului national da nastere la atatea discutii.

  61. Dar cine a zis ca are ceva cu ungurii? Toata chestia tine de secui, carora li s-a urcat autonomia la cap. Tie ti-ar conveni sa primesti amenintari daca porti insemne ale drapelului romanesc?
    Ce parte din constitutie nu au inteles-o? România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Este chiar primul articol.
    Parerea mea este ca ai deviat putin de la subiect si nu vezi partea concreta a problemei. Daca pe tine nu te intereseaza problema Elenei, pe noi de ce ne-ar interesa problema ta? Si crede-ma ca pe multi din tara asta, numita Romania, ne intereseaza problema Elenei. Sanatate!

  62. Povestea iubirii adolescentine transata politic …

    O romanca si o unguroaica iubesc acelasi baiat. La un momentdat chiar se bat pe tema aceasta. Pe 15 martie, unguroaica realizeaza ca gestul de a purta tricolorul pare tema buna de pedeapsa asupra celeilalte. Asa ca trimite un articol cuiva din politicul in care este ea. Acea persoana relizeaza ca poate ajuta un prieten sa ajunga director, asa ca publica articolul in ziar. Restul il stiti deja.

    Au pornit si razboaie intregi din cauza unei p***e proaste!

      1. Din pacate, real. Am discutat cu unguroaica. A albit la fata atunci cand am mentionat ca am ajuns inapoi pe fir pana la acea organizatie politica. Mai tarziu mi-a confirmat ca face parte din formatiune … Pana atunci nu stiam persoana, accidental am discutat tema cu ea 🙂

  63. Eu am a singura intrebare? De ce nu este pedepsita de lege fata asta pentru ca bate joc de simbolurile tarii, respectiv steagul Romaniei??? Intr-o tara civilizata nu e corect si frumos sa sa fluturi stegul unde vrei. Oare daca avea chiloti tricolor, si arata in public tot patriot era?
    Mai am a intrebare pe care o adresez parintilor fetei: ce educatie au dat ei? Sunt momente si imprejurimi cand nu e frumos si civilizat sa iesi in evidenta cu orice preti. Nu te duci imbracat in costum de baie la inmormantare, nu te duci cu pantaloni scurti la biserica (nici macar ca vizitator).

    1. Sabina are doar mama.Si de tara civilizata de care vorbesti,ex Marea Britanie are steagurile peste tot chiar si noi le purtam pe tricouri sau alte obiecte,si cred ca sunt si chiloti cu steagul UK asta ii face necivilizati?.

  64. Este foarte usor sa judecati totul din afara, eu sunt din Sf Gheorghe,cei mai buni prieteni ai mei merg la scoala din Covasna unde invata si Sabina. La cate “dedesupturi” sunt acolo nu va puteti imagina. Profesorii fac diferenta intre unghuri si romani.Ca sa canti imnul iti trebuie aprobare de la directiune.Ce a fost acum e picatura care a umplut paharul sunt multe care ar trebui sa le stiti si sa le traiti pe pielea voastra ca sa va dati cu parerea.Veniti in Covasna si Sf Gheorghe stati o saptamana si vorbim dupa. O sa aveti o parere “foarte buna”.

  65. E un poem care spune cam tot :

    Mergand Attila calare,
    Cu ganduri imperiale,
    Dadu peste o apa mare.
    Oparit la cur, la c…e,
    Hotara sa faca o baie.
    Se opreste, se dezbraca.
    Bîldîbîc! se zvarle-n apa.
    Cand sa iasa iar la mal,
    p…a haine, p…a cal.
    No, amu cini-or fost primii-n Ardeal?
    :))))

  66. ma … e simplu
    un fotbalist ce vine la o echipa din Romania e obligatoriu sa stie(invete) Imnul Romaniei ,si alte comentarii pe tema asta nu mai fac.
    ce mai vreau sa relatez este o intamplare de acum o luna din tinutul secuiesc unde am decis sa merg in vacanta de 2-3 zile ,si am intrbat pe cineva la intamplare pe strada unde se afla un anumit obiectiv si raspunsul a fost…. se poate in engleza ,,, limba ce o stia nu bine extraordinar de bine, asta de la gramatica pana la pronuntie, iara nu mai comentez nimica

  67. Buna! Din pacate nu pot sa stau indiferenta la tot ce se vorbeste despre acest subiect. Un singur lucru as dori sa va spun: eu stau in Sf. Gheorghe, mama mea este maghiara si tatal meu roman si am fost crescuta si educata asa cum se cuvine( stiu sa scriu si sa vorbesc corect si ungureste si romaneste), dar un lucru este sigur: in orasul asta mic nu conteaza ca esti ungur sa roman, toata lumea se saluta, se accepta unul pe altii, etc. Covasna( orasul unde locuieste sabina) este la vreo 30 de km de mine si merg des acolo si si acolo este aceasi situtatie ca si in Sf. Gheorghe.
    Ies de 1 decembrie in centru cu copilul meu sdi tinem in mana tricolorul si nu numai eu. Ma uit la sotul meu( roman) cum defileaza pe melodia treceti batalioane romanul carpatii.
    Acuma eu ce ar trebui sa fac? Sa chem tv-ul si sa ies in strada ca vezi Doamne eu respect si tariesc cu amandoua etnii? NU!!!!!!! Eu cu asta ma mandresc , cu educatia pe care am primit-o de la parantii mei, ca m-au invatat si respect oamenii si sa nu conteze ce este sau ce are. Asta ar tebui sa faca fiecare!!!

  68. Marian Vanca:”N-am făcut niciun ban și asta fiindcă blogul meu personal este nonprofit.”
    Te credeam daca nu erau siteuri recomandate si parteneri… Si cum am spus mai sus, ti-ai facut publicitate cu acest articol. Nici Becali nu cauta castig material cand se da in spectacol la tv., cum faci tu aici.
    Si se pare ca te intereseaza mai mult ce face si ce mai posteaza Sabina (interes dovedit prin articolul urmator: )
    ,decat ceretinii la care faceai referire tu. Sa intelegem prin asta ca esti cretinul suprem? Sau ca atunci cand i-ai facut cretini ai avut o scapare pe care vrei sa o remediezi ceranduti scuze? Pentru mine e clar ca nu esti un cretin atata timp cat ai stiut cum sa-ti faci publicitate dintr-o poveste mediatizata la nivel national. EU FAC PARTE DIN GRUPUL DE CRETINI, CUM NE SPUI TU, CARE AU DAT LIKE. Te salut cu mult respect, si mergi mai departe cu ce ai inceput sa aflam si noi cretinii, noutai despre povestea Sabinei.

    1. Așa numitele recomandări sau parteneri sunt ori site-uri pe care le apreciez, ori site-uri realizate de prieteni, iar pe acestea le susțin încă de când am început acest blog (13 septembrie 2012).

      Aș fi făcut bani din chestia asta dacă ai fi văzut reclame la diferite produse, însă eu nu am făcut așa ceva.

      P.S. Acea pagină de Facebook mai mult ca sigur nu e al Sabinei Elena, dar mă deranjează faptul că sunt mulți extremiști acolo și care nu cunosc realitatea (am dovedit chestia cu știrea falsă).

      1. Nici un raspuns…sau preferi statulul de CRETIN SUPREM. Cum spuneam, e doar publicitate ce ai facut tu aici, dar se pare ca ai facut asta din prostie.

        1. Dacă ai fi citit cu atenție articolul următor, atunci ți-ai fi dat seama de ce v-am numit cretini (prin faptul că majoritatea care au dat like cred absolut orice când se scrie ceva de rău despre maghiari pe acea pagină de Facebook) și ai fi observat și că mi-am cerut scuze față de cei care m-au înțeles, dar o susțin pe Sabina. În rest, nu am nimic de remediat și da, mi-am făcut „publicitate”, dacă asta înseamnă să vrei să te faci auzit, dar nu cu scopul de a face bani de pe urma voastră. Am și precizat chestia asta în acel articol, nu înțeleg ce răspunsuri mai dorești să primești.

          Și nu, nu mă interesează Sabina Elena, în schimb mă interesează să văd cât de ușor vă poate manipula pe unii dintre voi o pagină de Facebook care prezintă informații false.

          1. Usurinta cu care tu etichetezi ca si cretini 50.000 de oameni, imi intareste convingerea ca pentru a face asa ceva nu se cere prea multa minte ….

        2. @Nicolae:

          Cineva care crede în informații false prezentate pe Facebook nu se poate numi altfel decât cretin.

          1. Ai dat o informatie importanta; baiatul cu degetul ridicat din planul doi este roman ! De unde stii? Poti sustine ?

          2. Sabina e într-o clasă de români într-o școală maghiară. Mai informează-te. Acel deget din mijloc ridicat era pentru maghiari, din partea unui copil de 14 ani.

  69. Stramosii nostri au luptat pentru redobandirea ardealului! Au platit in sange si durere , acesta este teritoriu romanesc si asa va ramane!
    Aceasta fetita nu exagereaza si nu abereaza , cunosc prea bine comportamentul multor ”secui” (ei nu sunt maghiari si nici unguri!!!)
    in schimb exista si unii care au respect si vor sa traiasca in pace.
    Nu am o problema cu aceasta natie dar atata timp cat ei vor sa ne fure ARDEALUL asta este o problema! asa ceva nu se va intampla niciodata!
    Traim in Romania , nici nu se pune problema autonomiei!
    VOI ROMANI! Vreti sa vii se fure teritoriul? Nu prea cred.
    DE 1 DECEMBRIE 2012 LA STATUIA LUI MIHAI VITEAZUL EI AU AFISAT UN PANOU MARE CU ACEL MESAJ : TERRA SICULORUM (SIC), asta este respect? CREDETI CA EI NE RESPECTA?
    SUNTETI INCONSTIENTI TOTI ROMANII CARE NU LUPTA (NU LA PROPRIU) PENTRU PLAIURILE ROMANESTI!

    SA CAUTAM ADANC IN ISTORIE SI VOM GASI ADEVARUL!
    NU DE LA ROMANI NU DE LA SECUI , CI DE LA ALTE NATII CARE CUNOSC SITUATIA!

    ROMANIA NU VA FII NICIODATA TINUT SECUIESC!
    TRAIASCA POPORUL ROMAN!

    1. Uite cum vad eu lucrurile , nici mu ma mai obosesc sa argumentez faptul ca noi majoritatea avem radacini mai adanci decat voi minoritatea pe acest teritoriu ..in prezent noi majoritatea decidem ce faceti voi minoritatea..lesne de inteles ca tinutul ..XYZ va ramane doar in dorintele voastre .

      Doar bine, cetateni ai Romaniei!

    2. sa cautam adanc in istorie si romanii nici nu va stiti istoria, numai teorii aveti cu iluzii de grandoare ca teoria continuitatii daco-romana dar n-a fost dovedita niciodata si nici nu este acceptata de comunitatea internationala numai asa ca teorie.si mai sunt o gramada de ‘teorii’ pe ambele parti.
      vreti adevarul despre cine a fost aici inainte? n-o sa stim niciodata! asa cum n-o sa stim dezvoltarea majoritatilor popoarelor din balcan ca nu sunt destule dovezi imperice.
      oricum de ce conteaza cine a fost primul pe meleaguri ca ar fi usor de intrebat cine a civilizat prima data pe aceste teritorii sau a unit-o sub o natie,adus crestinetatea si asa mai departe

      vorbim de lucruri pe care nici istorienii nu pot dovedii
      fiecare unde s-a nascut de partea aia tarii sa vorbeasca ca numai aia e a lui, eu nu vorbesc de maramures ca nu acolo traiesc, iar tu daca nu stii de tinutul secuiesc mai bine taci si du-te acolo sa vezi despre ce e vorba inainte sa vorbesti prostii de dorinte|(?!)(realitate)

      1. Draga sztiiiv si tu esti roman , mai roman decat iti poti tu imagina in acest moment , eu to voi vedea mai roman si te voi trata ca atare mai mult decat te vor vedea vreodata ungur ungurii din Ungaria …cu timpul poate imi vei da dreptate (sau poate nu ) .

        Am fost in judete ca si Mures, Harghita, Covasna de multe ori si voi mai merge, acolo am intalnit romani (chiar daca unii dintre ei au ca limba materna maghiara) , eu nu am simtit niciodata ca sunt tratat altfel pentru ca limba mea materna este limba Romana , si nici eu nu m-am purtat ca intre straini .

  70. Eu nu am nimic cu nimeni! Indiferent ca e roman, ungur, japonez, chinez sau african.
    Ai facut cateva afirmatii eronate. Am urmarit cazul si l-am relatat si eu pe blogul meu. Este adevarat ca cei care striga “bozgorii” nu au toate tiglele pe casa insa fata nu a afirmat ca uraste ungurii.
    Vorbele ei au fost: “Daca eu i-as urI pe ei,atunci cum reuseam sa socializez? […]”
    Iar cu celebrarea zilei de 1 decembrie: In aproape toate scolile din Romania se celebreaza ziua de 1 decembrie, dar nu ceremonia in sine se face pe data de 1 fiindca asa cum ai spus si tu, este zi libera. Ei au celebrat in prima zi scolara dupa data de 1…asta ca sa ma exprim chiar cu ale ei, cuvinte.
    Articolul este ok, este pentru prima data cand intru aici, dar cand prezinti informatii, te rog sa nu ai eronari in continutul sau. Cauta pe net declaratiile facute cuvant cu cuvant si vei observa singur.

  71. Studentule, nu stiu de ce comentezi tu de aceasta fata! Poarta steagul Romaniei in tara ei !Care este problema? Nu conteaza ca sunt numai bozgori acolo ! Majoritatea romanilor urasc bozgorii si-ti pot garanta asta! O fata de 14-15 ani nu poate sa stranga 50 de mii de like-uri . pentru gestul ei , n-ar fi putut sa stranga nici macar 1000 . Crezi ca ea a vrut publicitate ? Sunt mandra de tipa asta ca nu ii este rusine ca este romanca si o sfatuiesc sa poarte acel steag pe cap de cate ori vrea!!!Tot ce faceti este sa va luati de un copil ! Aici e vorba de nesimtirea unguriilor. Cu ce drept iti dau ei cu parerea despre steagul Romaniei , cand ei stau pe teritoriul nostru ?!

  72. Si faptul ca 1 Decembrie a picat sambata, iar inainte cu o zi a fost liber( daca a fost ) , nu are nicio relevanta. Fata putea sa mearga cu steagul Romaniei si luni. sau si joi daca voia neaparat ! Ganditi-va cate sarbatori le-ati petrecut, dupa ce aceea sarbatoare trecuse deja ! ex: ziua dvs. Daca pica in timpul saptamanii , cand sunteti ocupat, o puteti sarbatorii sambata sau oricand aveti timp . Nu este litera de lege 🙂

  73. Daca aceasta ” rasfatata” fetita vrea publicitate si a strans ea singura 50 de mii de like-uri , tu , domnule ACTUALMENTE STUDENT, nu vrei publicitate cu aceasta postare ? Daca spui ca nu te intereseaza, de ce mai comentezi ? Este de inteles sa aperi bozgorii, doar ai specificat ca ei sunt ok si mai sti si putina maghiara ( limba caiilor) !

  74. cica nu are cei sapte ani de acasa.. mai intai uite-te la tine cum vorbesti nu esti singurul cae injura si sati fie rusine Sabina chiar a avut curaj. popor roman……. ce sa zic! faci o pagina de insulte! sa-ti fie rusine

    1. Dragă Oana,

      Să mai treci pe la școală!

      (uită-te*, să-ți*)

      Uită-te la tine cum îți bați joc de limba română!

  75. hey, look at you! you’re all grown up… still listening to the same glorious music and livin’ your life to the fullest (i hope). i check your last.fm account religiously! peace

  76. forgot to add ‘since time immemorial’. please don’t try to figure out who i am because of reasons. I’m just wondering how you’ve been all these years

    1. I don’t know you, but I will find you and I’ll kill you!

      Joke aside, I see a lack of self-confidence there, you should have left me a sign to figure out who you are!

      1. ahahaha 😛 there’s no such thing as lack of self-confidence.
        I can’t fight the feeling, and all is the same in the pouring rain

          1. Congratulations and thank you. De mult, de mult nu ne-am citit, adevarat. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *