Ba da, la Satu Mare se câștigă la fel de bine în domeniul IT, precum la Cluj sau la Timișoara!

Apreciez faptul că se încurajează investițiile străine la Satu Mare, însă domnul primar Kereskényi Gábor greșește atunci când spune că „în sectorul IT şi high tech, nu sunt locuri de muncă bine plătite în municipiul Satu Mare, de aceea tinerii noştri care sunt absolvenţi de facultățile de informatică preferă să rămână la Cluj sau la Timişoara sau la alte centre universitare din țară și din străinătate” (sursa: portalSM).

Eu nu aș fi venit acasă dacă nu aș fi primit un salariu cel puțin la fel de bun precum la Timișoara. De asemenea, am doi colegi mai noi, unul tot inginer software, iar celălalt inginer hardware, care au venit acasă din țări precum Anglia sau Irlanda. Acum mă credeți că se câștigă la fel de bine? Ba chiar mergem și în business tripuri sau participăm la workshopuri faine (la fel ca orice altă companie de IT din Cluj-Napoca sau Timișoara) și vedem multe chestii mișto, precum planorul VR cu care m-am jucat vreo 2 minute, săptămâna trecută, la Embedded World, în Nürnberg.

Dar hai să revenim la subiect. Tinerii care nu se întorc acasă, nu se întorc din doar două motive, de fapt:

1. Unii nu știu că sunt locuri de muncă în IT plătite la fel de bine și la Satu Mare…

…dar pe partea asta se lucrează deja!

2. Mulți știu că sunt locuri de muncă la fel de bine plătite și aici, dar ezită să se întoarcă acasă…

… din mai multe motive, precum:

* Aspectul orașului e unul învechit (Piața 25 Octombrie e în stil comunist).

* Nu ai unde să ieși în oraș, în afară de câteva localuri și în afară de teatru sau filarmonică (ca o paranteză, mi-ar plăcea să avem un club în oraș cu muzică decentă, precum era mai demult Club Taine la Timișoara sau măcar ceva în genul Club D’arc, cu toate genurile de muzică, nu doar cluburi cu EDM mainstream și de proastă calitate – știu, aici nu e vina primăriei – probabil că nu avem așa ceva fiindcă ar merge afacerea asta doar vara, când unii studenți se întorc acasă). Avem nevoie de spații verzi, mall, al treilea pod etc. E inadmisibil să nu ai un mall cu niște magazine decente și cu un cinematograf decent, de unde să poți să alegi din mai mult de 4 filme.

* Nu prea există piste pentru bicicliști în Satu Mare. Am avut o mulțime de colegi la Timișoara, care veneau cu bicicletele la serviciu. Construirea mai multor piste pentru bicicliști ar aduce mai multe beneficii orașului sau comunității, precum reducerea traficului în timpul orelor de vârf sau încurajarea tinerilor pentru a face mai multă mișcare. Pentru foarte mulți mersul cu bicicleta e o plăcere, prin urmare oare tinerilor chiar le-ar conveni să renunțe la micile plăceri, pentru a se întoarce acasă?

* Ar mai fi și altele, dar asta e ultima: mulți tineri nu se duc la facultate fiindcă nu își permit. Aceștia ar dori să învețe pentru viitorul lor, dar nu pot, din motive financiare, bursele sociale nefiindu-le suficiente. Ce am putea să facem cu acești copii? Baia Mare are un mini campus universitar, mai nou. La fel și Alba Iulia, oraș de 63.000 de locuitori. Ar trebui să se poarte niște discuții cu universitățile serioase, adică cu alea tehnice, precum și cu Universitatea Babeș-Bolyai și cu Universitatea de Vest din Timișoara, să deschidă (sau să își extindă) niște filiale pe aici, în mod special pentru pregătirea tinerilor în domeniile care sunt căutate și bine plătite.

Să fiu sincer, mai mulți din Satu Mare care sunt acum la Cluj-Napoca sau la Timișoara știu că se poate câștiga la fel de bine și aici, însă cel mai des răspunsul pe care l-am primit când le spuneam să vină acasă a fost: „nu vin acasă, fiindcă Satu Mare e oraș de pensionari”. Sper că ce am scris o să dea de gândit multora și că există un plan de a rezolva problemele de la punctul 2. Investițiile care există deja, dar și cele care vor fi atrase o să ofere condițiile financiare tinerilor, astfel încât să se întoarcă acasă, însă întrebarea e dacă și autoritățile vor oferi ceea ce își doresc tinerii de la acest oraș.

Sursă foto: HotNews

1 Comment
  • Colegul Tudor
    March 24, 2017

    Cu un RDR nu se face primavara 😉 dar ai dreptate, asteptam sa ne ajute mai mult si orasul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *