Andrei Ungureanu din Baia Mare, „specialistul” în toate

Nu credeam că acest subiect va stârni controverse, dar eu zic să o fac și mai lată. 😀 (DISCLAIMER: Chestia cu cel mai bun blogger din Satu Mare nu a venit niciodată ca o laudă, ci ca o joacă cu Google, o glumă! Urmăritorii mei știau de treaba asta.)

Domnul specialist Andrei Ungureanu, originar din Baia Mare, momentan future prospect în Timișoara, îmi dă sfaturi SEO, Personal Branding și de viață pe Facebook pentru articolul anterior, așa cum se vede mai jos:

Andrei Ungureanu
Voiam să mă opresc, dar a urmat ceva și mai tare. Așa că am luat hotărârea să îl fac pe specialistul nostru în toate, Andrei Ungureanu, să existe și în lumea mea virtuală, dar și a voastră, a celorlalți (mai avea cont pe Google+, pe care îl găsiți abia pe pagina 2, deci practic tot nu există). Mai exact, în câteva ore (foarte probabil) acest articol va ajunge printre primele poziții pe Google pentru căutarea numelui său, asta dacă Google va dori să îmi pună postarea peste cele cu olimpicul Andrei Ungureanu, ucis în Ferentari.

Andrei Ungureanu
Well, e evident că am lipsit o perioadă pentru că am avut și eu chestii de făcut (facultate, proiecte – despre astea, cu altă ocazie -, ieșit în oraș, Club Taine în weekenduri etc.) și încă mai am multe, deci foarte probabil o să îmi mai duceți lipsa. N-am activat de 3 săptămâni, dar mă bucur că mi-a dat material, să stau toată ziua noaptea și să scriu pe blog. 😀 Pardon, blogg.

Ar trebui să zic motivul pentru care am și scris despre asta, nu? Pentru că sunt șanse ca în viitor (zile, luni, ani) să intre și să se milogească să șterg această postare, pentru că îi strică CV-ul / imaginea. Am mai văzut chestia asta acum 1 an la Vali Petcu, când i se milogea cineva acum 2 ani în comentarii că i-a fost făcută praf imaginea pentru un articol ce apărea ca rezultat prin căutarea numelui său.

Nu sunt orgolios, doar dau Cezarului ce-i al Cezarului. Prostia se plătește, la fel și băgatul în seamă ca musca-n lapte. Don’t underestimate my powers next time!

P.S. Nu dau share acestui articol pe Facebook, fiindcă nu am de gând să promovez prostia, nu sunt de la OTV, Antene, B1, PRO TV etc. și nici nu mă interesează să mă laud în fața prietenilor mei pentru chestia asta, fiindcă sucks (deși unii vor afla și fără să vreau). Mă interesează în schimb să știe doar cei care îl vor căută pe puștiulică în motoarele de căutare în viitor. În schimb, dacă doriți să îl faceți cunoscut, pe voi vă las să dați share!

Edit: Probabil că unii dintre voi își vor aminti de această postare. Mi-am amintit că urăsc încă prostia. Iertați-mă pentru asta. 😀

4 thoughts on “Andrei Ungureanu din Baia Mare, „specialistul” în toate

  1. Marian – o sa recunosti imediat cine sunt nu te teme 🙂 vom avea o discutie serioasa nu ca cele de pe fb cu steaua 🙂 Tu vrei sa pari altruist si ” inocent ” in discutiile cu Andrei, insa stii ce faci? nimic altceva decat un rau voit pentru satisfactia ta personala – de a te ruga probabil candva sa dai postu jos ” ca-i apare rau la dosar ” 🙂 De ce trebuie sa ai un astfel de comportament? Chiar ai nevoie/sau o sa ai nevoie de cererile si rugamintile lui sa scoti postu? chiar asta o sa iti dea o super satisfactie sufleteasca? Asta nu te face un om mai bun sa stii Intr-un final fiecare isi duce si isi conduce viata asa cum crede el de cuviinta insa daca tu crezi ca ca o sa-i demonstrezi lui ceva te inseli. Problema cred ca e la tine ca tu iti pui mintea/sau vrei sa-i demonstrezi lui ceva – orice….si inca un lucru, intre voi cei de acasa YNWA ar trebui sa insemne mai mult decat cateva litere scrise pe un monitor … sau asta se aplica selectiv nu pentru toata lumea..!!??

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *