Spuneam până acum că cel mai bun concert la care am fost vreodată a fost Foo Fighters, pe care i-am văzut anul trecut, dar se pare că lucrurile s-au schimbat foarte repede, fiindcă Roger Waters, cofondatorul legendarei trupe Pink Floyd, a oferit săptămâna trecută un spectacol cu mult peste așteptările mele, prin urmare merită să îi dedic și lui un articol separat, așa cum am făcut și în cazul celor de la Foo Fighters. Două cozi infernale, ca la pâine, pe vremea lui Ceaușescu (sau cum e acum pe la diferite ghișee), s-au format înaintea orei deschiderii porților arenei Papp

Read More

1 martie 1973. Exact cu 40 de ani în urmă, Pink Floyd lansează albumul The Dark Side of the Moon, unul dintre cele mai bune de rock progresiv din istoria muzicii. În felul acesta reușesc și eu să minimalizez „Mărțișorul”. Niciodată nu am înțeles de ce trebuie să îi urez unei tipe „La mulți ani!” de 1 martie. Parcă Ziua Internațională a Femeii e în data de 8 martie (deși mulți zic – inclusiv eu! – că are rădăcini comuniste și această zi). În cel mai bun caz „Mărțișor fericit!” sau ce vreți voi, dar trebuie să vă dezamăgesc că

Read More