Am vorbit zilele trecute despre fotbal și uite că o știre de ultimă oră mă face să mai bag o postare scurtă despre același subiect. În primul rând, aș dori să facem o scurtă plimbare în trecut, până în anul 1848, atunci când fotbalul a fost inventat de către niște gentlemani. Primele reguli ale acestui sport au fost scrise de către niște studenți, în Anglia, la Universitatea din Cambridge, una dintre cele mai bune universități din lume. Ebenezer Cobb Morley, un jurisconsult de meserie, este considerat „părintele fotbalului”, fiindcă el a propus înființarea primei federații de fotbal din lume, ceea

Read More

Președintele CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, numit acolo politic, din ordin de partid (da, ați ghicit, e vorba de perioada “USL” în prima sa formă) și totodată „city-managerul” orașului Satu Mare, Dan Băbuț, amenință cu procese și cu închiderea site-urilor create de fanii Olimpiei, deși acestea datează de mai mult timp decât actuala societate, care a luat ființă, exact așa cum îi zice numele, în 2010. De exemplu, fcolimpia.ro este un site creat de suporteri în 1999, iar pe vremea aceea încă exista vechea societate, cea care e și deținătoarea de drept a palmaresului adevăratei Olimpia, cea înființată în

Read More

El e Kye Smith și ieri a devenit (și mai) cunoscut pentru clipurile sale datorită postărilor de pe contul oficial de Facebook al trupei Nirvana și de pe contul oficial de Twitter al trupei Foo Fighters. Ce face Kye? Are mai multe clipuri pe Youtube în care interpretează, în ordine cronologică, o grămadă de melodii care fac parte din discografia marilor trupe din istorie, cum ar fi Nirvana, The Beatles (clipul de mai sus), Foo Fighters etc. Însă chestia cea mai tare cred că se regăsește în clipul de mai sus și nu în cel share-uit de Dave Grohl, de

Read More

Ați auzit vreodată de Codrin Ștefănescu? Eu am auzit de el abia acum câteva luni, atunci când am văzut o tipă pe care o credeam mișto, dându-i like pe Facebook la câteva poze cu citate motivaționale, în genul lui Tony Poptămaș. Se pare că domnul în cauză e „secretara” PSD-ului și că a reușit să își strângă aproape 200.000 de followeri pe Facebook postând numai poze cu căței, iepurași, concedii și, bineînțeles, cu nelipsitele citate motivaționale. Totul însă până la un anumit punct. Ieri și-a anunțat prezența la mitingul Latrinei 3, alături de Badea și Gâdea și a început să

Read More

Muse, anunțați ca headlineri la festivalul care a câștigat Best European Line-up, Sziget 2016! Trupa britanică nu a anunțat până acum participarea la niciun festival în acest an, ei având concerte numai pe diferite stadioane din lume, iar aceasta este prima confirmare oficială la un festival. Toată lumea se gândea la Red Hot Chili Peppers, dar se pare că maghiarii ne-au oferit o surpriză și mai mare. Muse au mai fost la Sziget în 2002 și în 2010, iar sus puteți să urmăriți în întregime concertul lor de la Glastonbury, din 2010. Alte nume anunțate azi: The Last Shadow Puppets

Read More