…te duce cu gândul la un 70s movie, cu vibe de The Shining, combinat cu filmele SF realizate de Tarkovsky. OK, dar asta nu înseamnă că noul lor album merită mai mult de nota 6. De altfel am şi precizat că „Four Out Of Five” pare să fie singura care iese mai mult în evidență decât celelalte piese.
Category: Artă
Spuneam până acum că cel mai bun concert la care am fost vreodată a fost Foo Fighters, pe care i-am văzut anul trecut, dar se pare că lucrurile s-au schimbat foarte repede, fiindcă Roger Waters, cofondatorul legendarei trupe Pink Floyd, a oferit săptămâna trecută un spectacol cu mult peste așteptările mele, prin urmare merită să îi dedic și lui un articol separat, așa cum am făcut și în cazul celor de la Foo Fighters. Două cozi infernale, ca la pâine, pe vremea lui Ceaușescu (sau cum e acum pe la diferite ghișee), s-au format înaintea orei deschiderii porților arenei Papp
Dacă săptămâna trecută am făcut un wishlist cu trupele pe care le doresc la Sziget 2018 și am intuit bine Gorillaz, azi a venit rândul să fac unul pentru festivalul meu preferat din România, Electric Castle, având în vedere că vor anunța trupe noi în data de 1 martie!
Sziget, festivalul meu preferat, deja e lăudat că în acest an are un lineup mult mai bun față de edițiile precedente: nu oricine se poate mândri că îi vede în această vară pe Arctic Monkeys, Kendrick Lamar, Mumford and Sons sau Liam Gallagher la același festival.
(Scuze că trebuie să fac o paranteză mai întâi, dar oare sunt singurul care s-ar plictisi rău de tot dacă și-ar lua concediu 1-2 săptămâni, pentru a merge la mare sau la ocean? Vorbesc serios, oare chiar merită să dai 1500-2000 euro pentru asta? Sau majoritatea se duc mai nou, să își pună poze cu burta la soare, pe Facebook și pe Instagram? E ok, nu am nimic cu aceste poze, dau like și merg mai departe, dar în afară de plajă și plimbări nu văd nimic special într-un asemenea concediu, motiv pentru care „concediile” mele constă mai mult în