Dacă săptămâna trecută am făcut un wishlist cu trupele pe care le doresc la Sziget 2018 și am intuit bine Gorillaz, azi a venit rândul să fac unul pentru festivalul meu preferat din România, Electric Castle, având în vedere că vor anunța trupe noi în data de 1 martie!
La fel ca în articolul precedent, am să-i prezint în ordine alfabetică și încerc să fac o listă cât mai realistă, bazându-mă pe disponibilitatea trupelor.
At the Drive-In (SUA)
Gen: Post-hardcore
At the Drive-In e una dintre cele mai râvnite trupe rock ale diferitelor festivaluri mișto din Europa, precum Rock Werchter sau Mad Cool. Știm foarte bine că „Electric” nu înseamnă numai muzică electronică, ci mai degrabă atmosferă electrizantă, iar această trupă sunt convins că poate să facă o astfel de atmosferă live, la Castel!
BADBADNOTGOOD (Canada)
Gen: Jazz / Instrumental Hip-Hop
BadBadNotGood deja sunt familiari cu România, aceștia fiind printre participanții festivalului JazzTM, în 2016. Au fost destul de apreciați, prin urmare nu ar fi rău să îi vedem din nou în România, dar de această dată la Electric, mai ales că sunt la Melt! Festival, în Germania, la mijlocul lui iulie. Dacă vor fi anunțați, cu siguranță concertul lor va fi o experiență interesantă.
Florence + the Machine (UK)
Gen: Indie rock
Dacă tot am amintit adineaori de Melt! Festival, din Germania, ar fi excelent ca de acolo să vină la EC și Florence + the Machine, pe care îi voiam la Sziget, dar acest lucru nu cred că se va mai materializa, având în vedere că au anunțat-o pe Dua Lipa. Prin urmare, speranța mea acum e că minunata Florence Welch și trupa ei vor veni pentru prima dată în România, la Castel!
Ghost (Suedia)
Gen: Metal
O altă trupă care mi-ar fi plăcut să fie anunțată la Sziget sunt suedezii de la Ghost, dar poate că aceștia s-ar potrivi mult mai bine la Castel. Ce lovitură de imagine ar putea fi „Castelul bântuit de… Ghost”, una dintre cele mai ascultate trupe metal din prezent, care pare să și lanseze un album nou, având în vedere hintul lor de pe rețelele de socializare! Iar muzica lor nu e heavy deloc… cred că AC/DC sau System of a Down sunt mai heavy decât aceștia! So, please bring Papa Emeritus to the Castle!!!
Jack White (SUA)
Gen: Alternative rock
Jack White e unul dintre cei mai relevanți artiști din prezent. Și-a început cariera cu The White Stripes, iar recent și-a lansat al treilea album solo, prin urmare face și el rondul festivalurilor în acest an. Ar fi o adevărată „lovitură” să fie prezent la Electric Castle!
Kasabian (UK)
Gen: Rock
Deja i-am văzut de 2 ori (Sziget 2015 și Sziget 2017), dar nu pot să mă satur de ei! Au fost și în România, la Summer Well, în 2015, dar de atunci au mai evoluat, iar albumul lor de anul trecut, care a fost lansat tocmai de ziua mea, e unul foarte bun, prin urmare mi-ar plăcea să îi văd pe Sergio și pe Tom și la Electric Castle!
Limp Bizkit (SUA)
Gen: Rap rock
Ce ziceți de un party în stil 2000s, cu Limp Bizkit? Cu siguranță ar fi un 2000s party, cu 90s kids (deci voi fi și eu pe acolo 😀 ), fiindcă această trupă nu a mai lansat nimic bun în ultimii ani, dar încă sunt relativ OK live.
MGMT (SUA)
Gen: Synth-pop / Indie rock
Cu siguranță vă amintiți de MGMT, dacă sunteți și voi 90s kids, la fel ca mine. Și ar fi mișto să vină la Castel, să ne interpreteze „Kids”, probabil cea mai cunoscută melodie a lor. Printre altele, au lansat recent și ei un nou album.
The Killers (SUA)
Gen: Alternative rock
Din varianta „SF”, am zis să îi trec pe listă pe cei de la The Killers, fiindcă nu voiam să exclud din listă o posibilă surpriză uriașă. Ar fi prea mișto să îi văd pe ei ca fiind marii capi de afiș ai festivalului. Au prea multe hituri, iar noul lor album, Wonderful Wonderful, nu e rău deloc, spre deosebire de precedentele, însă tot Hot Fuss, Sam’s Town și Day & Age sunt cele mai tari, așa că un hit de pe Hot Fuss pentru voi:
The Kills (UK/SUA)
Gen: Indie rock
Eh, dacă nu se poate The Killers, atunci ne mulțumim și cu… The Kills, da? 🙂 Anul trecut i-am văzut la Sziget, dar au fost și în România, la Summer Well. Sunt mișto de tot (mai ales Alison) și încă sunt în Europa în perioada Electric Castle, prin urmare n-ar fi rău să îi vedem și la Bonțida!
Vince Staples (SUA)
Gen: Hip-hop
Vince Staples e un rapper în continuă ascensiune, având în vedere că albumele sale sunt foarte apreciate de către critici și a avut și o colaborare cu Gorillaz, pe ultimul lor album. Mai nou, a colaborat și cu Kendrick Lamar, pentru soundtrackul filmului Black Panther. Anul trecut a fost la Sziget și a făcut un show foarte bun, prin urmare eu l-aș lua la Castel!
Bonus!
Se pare că cei de la Coca-Cola organizează un concurs cu hinturi pe Facebook, pentru a ghici artiștii care vor fi anunțați la EC. Părerea mea e că răspunsurile la acestea sunt următoarele:
1) sandwich = Tyler, the Creator (are o melodie Sandwitches)
2) 17 = MK (are o piesă cu același nume)
3) Eiffel = The Chainsmokers (au o melodie Paris)
4) Flies = Mura Masa (Firefly a fost hitul său de pe EP-ul de debut)
5) Panic = Panic! at the Disco
Bonus 2!
Azi au venit încă 5 hinturi din partea Coca-Cola, iar eu cred că acestea sunt răspunsurile:
1) x = X Ambassadors, dar mi-ar plăcea să fie vorba de The xx. 😀
2) Man in space = Beach House (au o melodie numită Space Song), dar mi-ar plăcea să fie mai mult God Is An Astronaut!
3) Masks = nu sunt sigur, but I really hope it’s Ghost!!! Sau poate sunt cei de la Carla’s Dreams. În același peisaj se încadrează și cei de la Hollywood Undead, iar realistic vorbind, probabil că ei au șansele cele mai mari, însă mi-ar plăcea să mă înșel și să-i văd pe cei de la Ghost în cadrul anunțului. 🙂
4) SOLD OUT = SOLDOUT (trupă de muzică electronică din Belgia)
5) C’est la vie = Stereophonics (au un hit foarte mișto cu același nume). În același timp ar fi amuzant să fie vorba despre Khaled, dar nu are turneu.
Voi pe cine vreți la Electric Castle?
Te-ai gandit ca exista posibilitatea ca ultimele 5 indicii sa se refere la aceiasi artisti ca primele 5 indicii ?
Am citit regulamentul lor si concursul e format din 2 etape, asta fiind etapa a doua, deci cel mai probabil e vorba de 10 artisti (+ poate si altii, care nu fac parte din concursul Coca-Cola)!
P.S. Daca citesti regulamentul, vei mai vedea ca se ofera 20 de invitatii ca premiu (adica 10 invitatii duble => 5 invitatii duble / etapa, fiindca in cele 2 postari au scris de 5 invitatii duble). 😀