Un oraș superb și care mi se pare că e mult mai mișto și mai dezvoltat decât toate orașele mari de la noi, adunate la un loc. Chiar și Debrecen e mai fain decât Bucureștiul, Clujul sau Iașiul, la câtă verdeață are. Ăsta e adevărul, nu trebuie să ne ascundem după deget. De ce e Budapesta un oraș așa mare și fain? Cel mai probabil e așa fiindcă arhitectura clădirilor istorice nu a fost făcută de români, ci de maghiari și de austrieci, în mare parte. Nu mi-e rușine să recunosc că sunt fan al arhitecturii austro-ungare. Mi se pare că e printre cele mai tari din lume. Clasic, dar elegant.
Civilizație cât cuprinde, oameni faini, transport în comun și șosele impecabile. Dacă ei văd că încerci să le zici ceva în maghiară, chiar și ceva reținut dintr-un ghid de conversație, vor fi plăcut impresionați. Și înainte de hate-ul cu vorbitul limbii maghiare la ei în țară, să nu-mi ziceți că dacă mergeți în Italea, pe la Milano, Roma, Napoli și mâncați o pizza sau niște spaghetti, nu încercați să vorbiți italiana la restaurant, chiar de bună voie, astfel încât să îi impresionați și să îi faceți să se simtă bine. Vaffanculo, luzerilor.
Dacă tot am pomenit de orașe care se dezvoltă rapid, există totuși o excepție în România: Oradea. 90% din proiectele europene deja sunt finalizate, iar orașul arată din ce în ce mai bine la aspect.
Sziasztok!